Epava Titanicului, protejată printr-un tratat semnat de guvernele britanic şi american

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Epava vasului Titanic va fi protejată printr-un tratat semnat de guvernele britanic şi american, acord care împuterniceşte autorităţile să permită sau să interzică accesul ori prelevarea de artefacte.

Înţelegerea a fost semnată pentru a garanta că epava este conservată şi respectată, potrivit BBC, citată de News.ro.

Semnat de Marea Britanie în 2003, tratatul a intrat în vigoare după ce a fost aprobat de Secretarul de stat american Mike Pompeo la finalul lui 2019.

Epava, care se află în apele internaţionale, nu a fost până acum protejată de o lege dedicată. Ministrul britanic al Transportului maritim, Nusrat Ghani, a descris acordul drept unul foarte important. „Aflat la două mile şi jumătate sub suprafaţa oceanului, RMS Titanic este subiectul celei mai documentate tragedii maritime din istorie”, a spus ea. „Va fi tratat cu sensibilitatea şi respectul cuvenite ca loc de veci pentru mai mult de 1.500 de oameni”.

Epava a fost descoperită în 1985, la aproximativ 350 de mile marine de coasta canadiană.

Peste 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa când vasul construit de Harland and Wolff în Belfast s-a scufundat în 1912, după ce a lovit un aisberg în nordul Oceanului Atlantic.

Credit foto News.ro.

Image