"Eternul Caragiale"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

 În fiecare an, Caragiale este sărbătorit cum se cuvine. De fiecare dată apare ceva nou legat de opera şi personalitatea scriitorului, a remarcat criticul literar Constantin Hârlav Maistorovici, în conferinţa "Eternul Caragiale", ţinută ieri la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, în amintirea celor 162 de ani de la naşterea marelui dramaturg. Recent a apărut antologia profesorului Ştefan Cazimir, "Amintiri despre Caragiale", care însumează mărturii ale contemporanilor scriitorului despre personalitatea acestuia. "În Caragiale avem o speţă de scriitor care şi-a jucat în viaţă, ca personaj, propria estetică. Interesul viu pentru Caragiale este datorat nu faptului că s-a perpetuat lumea caragialiană, deşi noi "caragializăm" cu entuziasm, ci datorită artei lui, care n-a fost explicată până la capăt. Opera sa delectează şi astăzi, nu numai comediile, proza comică, ci şi drama "Năpasta" şi publicistica lui. Caragiale a debutat în presă ca prozator, s-a impus ca dramaturg, dar a revenit la proză, a făcut tot timpul o publicistică de înalt nivel, încă nestudiată complet şi care ne rezervă surprize extraordinar de mari", a spus Constantin Hârlav Maistorovici. În sprijnul acestei opinii a venit actul artistic al actorilor Despina Marian şi Adrian Ancuţa de la Teatrul „Toma Caragiu”, care au cucerit publicul nu numai prin interpretare, ci mai ales prin surprinzătoarea selecţie din scrierile lui Caragiale, care ni-l înfăţişează pe scriitor cu har descriptiv, sensibilitate şi profunzime aparte. Profesorul Ion Stan a prezentat portretul lui Caragiale prin ochii lui Nichita Stănescu şi a recitat fabule ale lui Caragiale. Şi pentru că atunci când se vorbeşte de Caragiale, nu poate lipsi, până la urmă, umorul, epigramistul Constantin Tudorache a amintit câteva epigrame, scrise de Caragiale şi despre Caragiale. Pe parcursul conferinţei, au rulat imagini cu portrete ale lui Caragiale, din colecţia graficianului Nicolae Ioniţă.  "Aceste desene, ale graficienilor din întreaga lume, fac parte dintr-un proiect mai larg "Neamul românesc în grafica mondială", pe care l-am început în anul 2000. O colecţie uriaşă de lucrări, în care Caragiale este piesa principală, cu peste 2000 de lucrări dedicate lui Caragiale şi creaţiei sale. Deşi am încercat să-i pun punct în urmă cu doi ani de zile, iată că mai continuă şi astăzi. Ultimul portret al lui Caragiale l-am primit aseară, de la un grafician din Budapesta", a menţionat Nicolae Ioniţă. "Muzeul Caragiale",  ce conţine toate aceste lucrări în format virtual, poate fi vizitat pe Facebook.

 

 

 

Image