Interviu cu regizorul Eugene Nacht, fiul lui N. Stroe
Secţia Revistă a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti pregăteşte un spectacol extraordinar denumit „Descurcă lume”, o adaptare după piesa „Firfirică” scrisă de celebrul cuplu al anilor '30 Stroe şi Vasilache. Din distribuţie fac parte actorii Mirel Mâneru, Rodica Alexandru, George Liviu Frîncu, Ionuţ Burlan, Mihaela Duţu, Daniela Vulc, Manuela Alionte Frîncu, Petty Muşa, Marian Despina, Gabi Sandu. Regia artistică, adaptarea textului şi compoziţia muzicală sunt semnate de Eugene Nacht, nimeni altul decât fiul lui Stroe. Regizorul a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului „Telegrama de Prahova”.
- Domnule regizor, ce ne puteţi spune, în avanpremieră pentru cititorii cotidianului „Telegrama”, despre proiectul la care lucraţi acum pentru Teatrul de Revistă din Ploieşti?
- Este vorba despre o comedie muzicală, care a fost scrisă prin 1941-1942, de către celebrul cuplu de comici Stroe şi Vasilache. Partea mea în acest cuplu este că eu sunt fiul lui Stroe, cel care a fost cunoscut publicului după război foarte multă vreme, cei mai în vârstă îşi aduc aminte de el. La Teatrul „Constantin Tănase”, la Radio Bucureşti, la Televiziuinea Română, cunoscut ca N.Stroe, iar după ce Vasilache a murit avea „Ora veselă” la radio, cu semnalul „Alo, aici e Stroe şi roagă să-i daţi voie”. Această comedie muzicală, aşa cum mi-a povestit tatăl meu, care nu mai este în viaţă de mai bine de 20 de ani, a fost cea mai reuşită comedie muzicală pe care au scris-o. Cei doi au scris în jur de 8-9 comedii muzicale care s-au jucat cu mare succes în perioada interbelică spre sfârşit şi după aceea, până în '44 când a murit Vasilache. Această comedie se numeşte la origine „Firfirică”, eu i-am făcut o adaptare pentru astăzi şi am numit-o „Descurcă lume”. Povestea e bazată pe o comedie de situaţie, poate să intereseze publicul nu prin limbaj, ci prin situaţiile comice create prin încurcăturile din piesă. Se petrece prin anii '40 la Poiana Ţapului, pe Valea Prahovei. Iniţial, piesa avea o melodie care se numea „Pe Valea Prahovei”, dar am scos-o pentru că sunt foarte multe melodii în spectacol. În câteva cuvinte, pot să vă spun că e o comedie în care un bătrân colonel în retragere, care locuieşte la vila lui în Poiana Ţapului, e căsătorit şi are un băiat, se implică într-o aventură care la un moment dat este descoperită. Un personaj important e un băiat bun la toate, prieten al fiului colonelului, pe numele lui Firfirică, genul de om care te scapă din orice situaţie. El are un suflet mare şi încearcă să-i ajute pe toţi, dar o încurcă şi el de multe ori, din cauză că dorinţa de a ajuta şi bunătatea lui depăşesc momentul de a gândi. Povestea e acompaniată de vreo 9 melodii, dar nu cele din perioada respectivă, eu fiind şi compozitor, am compus toate melodiile spectacolului şi am făcut orchestraţiile pentru ele, vor fi cântate de personajele piesei. Nu voi spune mai mult, să lăsăm şi publicul să descopere şi să reacţioneze la surprizele spectacolului.
- Aveţi o muncă de regizor, actor, scenarist, profesor, iată şi de compozitor. Ce v-a determinat să vă implicaţi în toate aceste aspecte artistice?
- Eu pot să spun că m-am născut pe scenă. Tatăl meu a fost actor şi a fost nevoit să-şi ascundă numele real de Nacht pentru că era de origine evreiască, apărând cu pseudonimul N. Stroe, iar mama mea, Rolanda Camin, a fost tot actriţă, la Teatrul „Constantin Tănase”. Mirel Mâneru, care interpretează unul din rolurile cheie ale spectacolului, i-a cunoscut pe amândoi cu ani în urmă. Nostim este că în noaptea dinainte să mă nască, actriţa care o înlocuia pe mama mea în spectacol a fost bolnavă şi mama a trebuit să joace, iar eu m-am născut după numai câteva ore, aşa că eram deja foarte influenţat de scenă. Toată copilăria mi-am petrecut-o sau printre culisele teatrului sau acasă unde se făceau foarte multe repetiţii pentru spectacole. Mi s-a părut normal, când am ajuns la vârsta de liceu şi te gândeşti ce vrei să faci în viaţă, să-mi aleg să devin actor. Aceasta a fost şi dorinţa tatălui meu, voia foarte mult ca familia să continue tradiţia teatrală. Am dat examen la IATC, dar n-am fost primit prima oară, am înţeles că tatăl meu, fiind foarte cunoscut, avea şi duşmani, care îl invidiau şi nu voiau ca băiatul lui să facă teatru. Dar a doua oară am fost primit şi am lucrat în continuare ca actor. Când am părăsit România în decembrie '77 şi am plecat spre Israel cu părinţii, am continuat şi acolo să joc, în limba ebraică, mi-a fost foarte greu la început. În paralel mi-am descoperit aptitudinea de a compune muzică, încă din copilărie. La un moment dat, după o foarte puternică experienţă teatrală pe care am avut-o în Franţa cu marele regizor Peter Brook, revenind în Israel s-a produs o schimbare în urma căreia m-am decis să trec de cealaltă parte a baricadei, adică să fac regie şi simultan am început să şi predau teatru, apoi mi-am deschis propriul meu studio de teatru. La un moment dat am început să scriu, din lipsă de scenarii în limba ebraică, am descoperit că e mai uşor decât să încerc să adaptez romane, să-mi folosesc imaginaţia şi să scriu piese de teatru. Chiar astăzi când trebuie să le dau elevilor de la studio nişte monoloage din piese de teatru şi am nevoie de vreo 3 ore să le caut, prefer să le inventez şi iese bine.
- Acum locuiţi în Israel?
- Da, sunt venit în vizită, locuiesc şi am familia în Israel. În România, sunt de 4 ani invitat anual la Iaşi, acolo se organizează un festival internaţional de teatru studenţesc şi fac ateliere de creaţie cu participanţii la festival. În ultimul an am făcut un workshop cu Teatrul „Masca” din Bucureşti, apoi la Alba Iulia cu o echipă de teatru, iar acum am acest spectacol la Ploieşti, care m-a răpit de acasă pentru două luni.
- Aţi mai lucrat cu teatrul din Ploieşti?
- Nu, este prima mea colaborare. Am fost coleg de facultate cu Raluca Zamfirescu, directorul Teatrului, aşa s-a ajuns la mine. George Frîncu, care este şi şeful Secţiei Revistă, nu numai Firfirică din spectacol, căutând nişte texte pentru viitoarele spectacole, a dat peste filmuleţe cu Stroe şi Vasilache din anii '30 şi s-a gândit cum ar putea să facă rost de texte. Atunci Raluca m-a sunat şi când am venit în România i-am propus această piesă, care a făcut succes pe vremuri şi cred că va face şi acum, pentru că teatrul are un colectiv foarte bun şi faptul că joacă revistă le dă actorilor un ritm personal foarte puternic, ce ajută foarte mult comediei.
- În activitatea dumneavoastră vă ocupaţi numai de teatru de revistă?
- Nu mă ocup deloc de teatru de revistă. L-am trăit, l-am mâncat pe pâine când eram copil şi, revăzând anumite spectacole din Bucureşti, am fost foarte decepţionat că ceva s-a pierdut şi teatrul de revistă a devenit ceva mai de prost gust şi fără conţinut, şi-a pierdut farmecul. Am luat decizia că va trebui să iau asupra mea această misiune de a reînvia teatrul de revistă aşa cum este el. Avem în plan, vă dezvălui un secret pe care îl păstrăm numai între noi şi cititori, să facem un spectacol de revistă aici la Ploieşti, aşa cum trebuie, după reţetă şi cu numere de mare succes scrise de tatăl meu, în cei 50 de ani de teatru. În această direcţie îmi voi împlini şi visul de a reface un spectacol de revistă, aşa cum trebuie să fie.
- Revenind la Stroe şi Vasilache, v-aţi gândit să reluaţi cumva acest cuplu celebru?
Acest cuplu a avut atât de mare succes - erau la un moment dat cele mai populare vedete din România - şi parte din succesul lor, în afară de talent şi capacitatea de muncă, era şi prietenia lor foarte puternică. În 1941, când din cauza legilor rasiale care au apărut în România, tatăl meu nu mai avea voie să joace şi au desfiinţat cuplul Stroe şi Vasilache, ei au continuat să lucreze împreună, în secret. Piesa pe care o prezentăm noi, „Firfirică”, a fost scrisă în această perioadă şi numele tatălui meu nu avea voie să apară pe afiş. Era o piesă scrisă de Vasile Vasilache şi pusă în scenă de Vasile Vasilache, dar de fapt era scrisă de cei doi şi pusă în scenă de tatăl meu. Nu poţi să-i imiţi, au încercat şi alţii. Cu câţiva ani în urmă am avut trista senzaţie că tata a fost uitat totalmente şi că, dacă nu se face ceva, va fi uitat pentru totdeauna, aşa că am dorit să-l readuc în memoria culturală românească. Am început să fac nişte mişcări, întâi am realizat o emisiune la radio, apoi am revenit cu o altă emisiune în patru părţi, fiecare parte de o oră, despre Stroe şi Vasilache. Am editat şi o carte la Iaşi, pe care am scris-o în Israel după notele tatălui meu, care se numeşte „Stroe şi Vasilache” şi conţine toată povestea foarte interesantă a acestui cuplu. Am organizat la Teatrul „Constantin Tănase”, acum doi ani de zile, un spectacol memorial în amintirea tatălui meu şi a colaborării sale cu Vasilache. Am invitat prieteni de-ai mei să participe, Eugen Cristea, Florin Piersic, Horaţiu Mălăele, Horia Moculescu, ansamblul teatrului. Apoi am apărut în emisiunea de televiziune a lui Horia Moculescu, „Atenţie se cântă”, împreună cu Eugen Cristea şi am făcut amândoi un număr Stroe şi Vasilache, care a avut mare succes, dar, din păcate, s-a oprit aici. Dar timpul va decide.
- Chiar dacă sunteţi în Israel, ce vă atrage să vă îndreptaţi spre România, atât profesional, cât şi sufleteşte?
Cu toate că trăiesc în Israel şi am şcoala mea de teatru, personal consider că teatrul în Israel este mult sub nivelul teatrului românesc. Atmosfera acolo e tensionată şi viaţa e trăită într-un ritm rapid, actorii n-au răbdare şi învaţă totul repede, fără profunzime, fără o a treia dimensiune pe care teatrul românesc o are. Cred în el şi visul meu este să găsesc un teatru care să-mi dea o echipă de actori tineri şi să lucrăm într-un sistem închis de atelier de creaţie, să-i instruiesc aşa cum gândesc şi să creăm spectacole de calitate. Linia de gândire a lui Peter Brook este dominantă în acest sens. Lucrul meu cu acest regizor care este şi o personalitate spirituală foarte înaltă m-a influenţat toată viaţa şi desigur că în tot ce fac astăzi sunt influenţat de gândirea lui, de felul de a vedea, de a dezvolta arta teatrală. Nefiind în România, văd lucrurile cu alţi ochi şi pot să vă spun că are o masă foarte mare de intelectualitate, iubitoare de cultură şi după părerea mea, teatrul românesc e de un nivel foarte ridicat. Vin în România să fac lucruri de teatru adevărate, pentru mine a rămas o supapă în care pot să mă exprim din punct de vedere artistic şi cultural. Dacă ne imaginăm o energie care parcurge timpul, într-adevăr ea continuă să fie trează şi foarte puternică în teatrul românesc.
