Sâmbătă, pe 15 iunie, se împlinesc 130 de ani de când cel mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu, trecea în neființă, la numai 39 de ani, lăsând în urmă o moștenire literară neprețuită. Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga" îl comemorează, în aceste zile, prin expoziția de carte găzduită în rotonda sediului instituției din incinta Palatului Culturii.
Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850, fiind al şaptelea fiu din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldești. Și-a petrecut copilăria la Botoşani și Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi natura.
Această stare a evocat-o cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămâi").
Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. A terminat clasa a IV-a clasificat al cincilea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu. A părăsit şcoala în 1863, a revenit ca privatist în 1865 şi a plecat din nou în 1866. Între timp, a fost angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau a pribegit cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie s-a stins din viață profesorul de limba română Aron Pumnul. În broșura scoasă de elevi, "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti” , a apărut şi poezia "La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. La 25 februarie / 9 martie a debutat în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan i-a schimbat numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an au mai apărut în "Familia” încă cinci poezii ale lui Eminescu.
Din 1866 până în 1869 a pribegit pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, au fost ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu şi-a realizat proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde l-a cunoscut pe I.L.Caragiale. A continuat să publice în "Familia", să scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris, dar și să facă traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 a fost student la Viena. A urmat ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar a luat parte și la cursuri de la alte facultăţi. În același timp, a activat în rândul societăţilor studenţeşti și s-a împrietenit cu Ioan Slavici. Tot la Viena a cunoscut-o pe Veronica Micle.
În acest timp a început celebra sa colaborare la "Convorbiri Literare” și și-a făcut debutul ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 a fost student la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. S-a întors în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. A continuat să publice în "Convorbiri Literare” și a devenit, în acest timp, prieten cu Ion Creangă, pe l-a și introdus la Junimea.
Situaţia lui materială era nesigură și avea necazuri în familie. Era îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. A desfăşurat o activitate publicistică excepţională, dar tot aici i s-a ruinat sănătatea. Este perioada în care Eminescu a scris marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul s-a îmbolnăvit grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie a apărut volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu. A fost singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu.
Între anii 1883 și 1889, Eminescu a scris foarte puţin, aproape deloc.
Mihai Eminescu s-a stins din viaţă la 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Şuţu.
A înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul său fiind purtat pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
