Povești minunate prind viață, la Ploiești, în săptămâna 9-14 mai. Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii si Tineret IMAGINARIUM va include 14 spectacole pentru micii iubitori ai artei dramatice.
Trupe de teatru din Brașov, Alba Iulia, București, Timișoara, Baia Mare, Arad, Reșița, Galați, actorii din Ploiești, dar și artiști din Spania și Rep. Moldova vor urca pe scenele din Ploiești, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii si Tineret IMAGINARIUM.
“Cele mai frumoase poveşti vor prinde viaţă şi vor bucura sufletele micilor, dar şi mai marilor spectatori, care vor avea ocazia să întâlnească personaje îndrăgite, dar şi să descopere prieteni noi. La ediţia din acest an vor fi prezente trupe de teatru din ţară, dar şi din străinătate (Spania, Republica Moldova), care vor prezenţa publicului atât spectacole clasice, cât şi viziuni inovatoare şi spectacole neconvenţionale, în aer liber, iar o paradă de suflători va animă centrul Ploiestiului”, au transmis reprezentanții Teatrului “Toma Caragiu”, organizatorul festivalului.
Biletele sunt puse in vanzare la Agentia Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, tel. 0244 522 774, si online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, sectiunea Festival.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!