Festivalul "Ploieşti - Târg Domnesc", cunoscut şi ca festivalul medieval, va avea loc în municipiu la mijlocul lunii iulie, după o absenţă de trei ani. Autorităţile pregătesc o tabără medievală, cu demonstraţii de luptă şi expoziţii de arme din acea perioadă, plimbări cu poneii, o zonă de mâncare stradală şi trei seri de concerte.
A treia ediţia a "Ploieşti - Târg Domnesc" va avea loc în perioada 15-17 iulie 2022, pe Bulevardul Independenţei din municipiu.
Cine ar urma să cânte în 2022 la Festivalul medieval
Primăria este în discuţii cu mai mulţi artişti pentru a concerta în cele trei seri, intenţia fiind ca vineri să urce pe scenă Fără Zahăr, sâmbătă să fie programate recitaluri susţinute de Celelalte Cuvinte, Krypton şi Cargo, iar duminică să cânte trupele Bucovina şi Iris - Cristi Minculescu & Valter & Boro, potrivit unor surse din administraţia ploieşteană.
În plus, în cele trei zile de festival, pe bulevard va fi organizată o zonă de street food, la fel ca la precedentele evenimente publice derulate aici, dar şi o tabără medievală, cu demonstraţii ale unor reenactori, turniruri şi plimbări cu poneii pentru copii. Scena cea mare va fi amplasată în capătul bulevardului dinspre Gara de Sud, în timp ce în zona Rondului II va fi amplasat un foişor, unde pe timpul zilei vor avea loc spectacole şi demonstraţii, inclusiv cu trupe care cântă muzică medievală.
Festivalul medieval a fost organizat în premieră în municipiu în 2017, pentru a celebra 420 de ani de la atestarea Ploieştiului ca târg domnesc, în timpul lui Mihai Viteazul. Ediţia a doua s-a ţinut în 2018, în anul centenarului Marii Uniri. Apoi a urmat o perioadă de pauză, în 2019 determinată de fricţiunile politice din Consiliul Local şi de lipsa fondurilor, iar în 2020 şi 2021 de restricţiile impuse în contextul pandemiei. Astfe, festivalul ajunge în 2022 la ediţia a treia, prima după o absenţă de trei ani.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!