Localitatea prahoveană Florești, inclusă în primul tur organizat în România, în programul cultural "Rendez-vous aux jardins"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Weekend-ul trecut  s-a derulat, în premieră și în România, programul european "Rendez-vous aux jardins", inițiat de Ministerul Culturii din Franța, cu scopul de a prezenta publicului diferite tipuri de grădini (clasică, contemporană, grădini de legume și fructe) și, de asemenea, de a-l sensibiliza privind importanța creării, protejării, conservării, întreținerii și restaurării grădinilor.

Ajuns, în Franța, la a 17-a ediția, programul s-a derulat, între 7 și 9 iunie, pentru prima dată și în țara noastră, incluzând două obiective: parcul de pe Domeniul Cantacuzino de la Florești (jud. Prahova) și Parcul Natural Văcărești din București.

"Programul european «Rendez-vous aux jardins» a inclus in primul tur romanesc Domeniul Cantacuzino Florești, înscris ca obiectiv de patrimoniu cultural. Mulțumim participanților, coordonatorului Alex Mexi și Castle Break", au transmis reprezentanții domeniului de Florești.

În țara noastră, programul a fost derulat prin Institutul Național al Patrimoniului, împreună cu Asociația ARCHÉ, Fundația Cantacuzino Florești, Asociația Parcul Natural Văcărești și Fundația pentru Arhitectură și Urbanism SIMETRIA.

Turul din Prahova s-a derulat cu toate locurile ocupate, au anunțat organizatorii programului Castle Break. Evenimentul a fost organizat cu  sprijinul lui Alexandru Mexi, peisagist pasionat de istoria grădinilor și de restaurarea parcurilor de patrimoniu, dar și coordonator al volumului „Domeniul Cantacuzino Florești. Despre trecut, prezent și viitor”, apărut în 2018.

Citiți și: „Domeniul Cantacuzino Florești. Despre trecut, prezent și viitor”. Volum dedicat impunătorului domeniu din Florești lansat în Capitală

Turul din 8 iunie a inclus, așadar, Domeniul Cantacuzino de la Florești, fiind prelungit apoi cu o vizită la Castelul Peleș din Sinaia și una la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Sursa foto: castlebreak.ro

Image