Unul dintre evenimentele dedicate celor șase decenii de existență a muzeului, „Muzeul Ceasului la Ceas Aniversar - 60 de ani de la inaugurare”, va avea loc vineri, pe 5 mai.
Medalionul dedicat secției Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova va avea loc vineri, de la ora 11.00, la sediul din Ploieşti, strada Nicolae Simache, nr. 1.
„În decembrie 1962, distinsul profesor Nicolae Simache achiziţiona un lot de piese datând din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, ce au reprezentat baza viitoarei expoziţii «Ceasul de-a lungul vremii», care cuprindea 104 piese, vernisată în data de 6 mai 1963 într-o sală a Palatului Culturii.
În prezent muzeul deţine o colecţie de peste 4000 piese și componente, deosebit de valoroase atât din punct de vedere tehnic cât şi artistic și funcţionează în Casa «Luca Elefterescu» fost prefect al Județului Prahova, clădire care a beneficiat de restaurare prin fonduri europene”, anunță reprezentanții muzeului.
În contextul derulării acestui eveniment, muzeul nu va putea fi vizitat vineri, în intervalul 11.00 – 13.00.
Muzeul Ceasului “Nicolae Simache'' din Ploiesti este unic în reţeaua muzeală din România.
Cele mai vechi ceasuri din colecţia sa sunt cele de tip astronomic datând din anii 1544 şi 1562, creaţii ale orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) şi respectiv Jeremias Metzker din Augsburg.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!