Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova alături de Institutul de Antropologie "Fr. I. Rainer" al Academiei Române, Colegiul Naţional "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte, Alianţa Franceză Ploieşti şi Liceul de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina organizează vineri, 27 septembrie, la Ploiești, evenimentele dedicate Nopții Cercetătorilor Europeni, prilej pentru vizitatori să descopere cele mai atractive rezultate ale cercetării din domeniul ştiinţelor naturii, antropologiei, roboticii şi fizicii, chimiei. Acțiunile planificate cu acest prilej vor avea loc în Sala Coloanelor a Palatului Culturii Ploieşti şi pe treptele din faţa Palatului, în intervalul 17.00 - 22.00.
"Cu acest prilej, copiii vor avea ocazia să experimenteze împreună cu oamenii de ştiinţă, să vadă ce se ascunde în spatele celor mai fascinante fenomene naturale şi să participe la multe demonstraţii de robotică într-o atmosferă din care nu vor lipsi jocurile, premiile şi surprizele. Adulţii vor putea şi ei să pătrundă în fascinanta lume a laboratoarelor de chimie şi de fizică, unde vor primi explicaţii ştiinţifice pentru lucruri aparent simple şi vor descoperi soluţii pentru cele mai comune probleme cotidiene. În plus, vor avea ocazia să retrăiască orele petrecute în anii de şcoală, în laboratorul de chimie, fizică sau microbiologie, experimentând interpretarea unor «substanţe magice» şi să aibă rezultate uimitoare", au anunțat organizatorii evenimentului la care intrarea este liberă.
La ediţia din acest an și-au anunțat prezența și echipa Ro2D2 de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" Ploieşti, o echipă din partea Colegiului Spiru Haret Ploiești, elevi de la Centrului de Excelență IT Ploiești (CEXIT), precum și Netland Computer Ploiești, care va prezenta câteva instrumente digitale pentru educație, cum este, de exemplu, software-ul mozaBook, care conține simulări, animații 3D, laboratoare virtuale și jocuri educative.
Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment care se desfășoară anual în peste 350 de oraşe din Europa, cu sprijinul Comisiei Europene, încercând să aduce oamenii mai aproape de știință, un domeniu în mod obișnuit greu de pătruns. Tema anului 2019 este “Handle with Science” / „Tratează cu știință”, un îndemn de a folosi „mintea științifică” în fața provocărilor societății actuale – pseudoștiință, fake news, ideologii inflexibile.