NOAPTEA MUZEELOR 2023. Vizite după apus în muzeele din Ploiești și nocturnă muzicală la Filarmonica “Paul Constantinescu”

NOAPTEA MUZEELOR
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

A XIX-a ediție a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor va avea loc, anul acesta, pe 13 mai. Mai multe instituții de cultură din Ploiești și-au anunțat participarea și este foarte posibil ca, în următoarele zile, programul să fie completat și de altele.

 

În Romania, evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO). “Pentru ediția cu numărul 19, avem expoziții, prezentări, proiecții, animații stradale și interioare, experimente și reprezentații artistice și tot felul de intervenții culturale în spatii muzeale, în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, în atenee, în mausolee, în primării, în castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, în biblioteci, în studiouri de creație, în centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spatii de știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și în galerii de artă, în case de licitații și târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor, în mori de hârtie”, spun organizatorii.

Ediția din acest an este una specială și pentru că, în premieră, va fi organizată împreună cu muzeele din Republica Moldova: “Deschidem astfel o linie de colaborare pentru a ne promova împreună și pentru a ne prezenta în fața publicului prin evenimente, expoziții și proiecte despre care veți afla de pe acest website. Geografia programului se extinde până în Chișinău și în diverse raioane ale Republicii Moldova”.

Alte premiere, la nivel național, sunt reprezentate de participarea Muzeului Fotbalului, a Camerei de Comerț și Industrie București, Miez Festival, Casei cu bunici ”Niciodată Singuri” și Casei de licitații Historic.

Programul muzeelor din Ploiești

Deocamdată, patru instituții din municipiu au anunțat că vor organiza evenimente nocturne, pe 13 mai.

Filarmonica Ploiești își va aștepta oaspeții în intervalul 20.00 -24.00, pentru “Nocturna musicală”. Peparcursul celor patru ore, aici vor fi proiectate selecțiuni video din cele mai importante producții artistice ale orchestrei simfonice prezentate în utimii ani – Carmina Burana, de Carl Orff, și Plantele, de Gustav Holst, precum și din cadrul Ploiești Jazz Festival, eveniment care a adus pe scena sălii ”Ion Baciu” unii dintre cei mai importanți artiști ai genului, unii dintre aceștia fiind câștigători de premii Grammy. De asemenea, vor mai putea fi vizionate selecțiuni din programul Jazz on the Rooftop, un festival care a devenit, deja, de tradiție, în viața culturală a Ploieștiului. Simultan, participanții pot vizita expoziția permanentă de afișe prezentând istoria acestui gen muzical, primul festival dedicat jazz-ului fiind organizat, la Ploiești, în 1969.

Pentru aceeași seară, în intervalul 17.00 – 24.00, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” are pregătit un program special. În Noaptea Muzeelor, aici pot fi vizitate expozițiile „Ieriul lui mâine” (a artistei Gabriela Culic) și lucrări din patrimoniul instituției, iar de la ora 19.00 începe „Muzica Nopții”, spectacol de muzică oferit de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești.

Programul complet al serii, la Muzeul Județean de Artă Prahova:

De Noaptea Muzeelor, în intervalul 17.00 – 21.30, publicul va avea acces gratuit la Muzeul Omului din Ploiești (în incinta Palatului Culturii), secție a Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, unde va putea admira complexitatea și diversitatea corpului uman și a mediului în care trăiește și se va putea ”juca” prin intermediul aplicaților interactive care completează expoziția de bază.

Și Muzeul Petrolului, secție a aceleiași instituții, va fi deschis, în intervalul amintit, vizitatorilor interesați de evoluţia industriei petroliere româneşti. Aceștia pot admira exponate de mare interes istoric și documentar: documente originale şi în facsimil, hărţi geologice, diorame, documentaţie tehnică de profil, fotografii şi machete care reproduc utilaje specifice din domeniul petrolier şi diverse procese tehnologice.

Accesul vizitatorilor va fi gratuit pe 13 mai, în intervalele orare anunțate de fiecare instituție în parte.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image