În Noaptea Muzeelor, pe 18 mai 2019, de la ora 19 :00 la ora 23 :00, Domeniul Cantacuzino de la Floreşti îşi va deschide porţile pentru a vă prezenta expoziţia de fotografii semnate de Ştefan Stoica, intitulată "TRIANONUL NABABULUI".
Expoziţia include 12 fotografii înscenate (staged photography) şi filmul de making of. Fiecare cadru ilustrează câte un moment decisiv din istoria palatului, realizând un contrast între prezentul ilustrat de personaje şi prezentul ilustrat de palat (prezentul privitorului).
Organizatorii spun că această expoziţie le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi "în avanpremieră detalii despre proiectul cultural de mai mare amploare intitulat «Scena Micului Trianon», care va fi lansat de Fundaţia Cantacuzino Floreşti cu un prim eveniment pe 31 mai 2019, în cadrul celei de-a treia ediţii a Karpatia Pony Show. Este vorba de un concert susţinut de orchestra franceza «Musiques en Seine», invitata noastră de la Paris cu ocazia Sezonului cultural franco-roman. Programul va conţine opere de George Enescu, Hector Berlioz (de la moartea căruia se împlinesc anul acesta 150 de ani), Brahms, dar şi două creaţii contemporane dedicate special acestui eveniment de către un compozitor roman şi un compozitor francez".
Sursa foto: noapteamuzeelor.org