Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga" din Ploiești găzduiește joi, pe 25 octombrie, de la ora 17.30, evenimentul de lansare a volumului "Tu ce-ai făcut astăzi?", al scriitorului Ovidiu Scridon. Autorul, cunoscut pentru felul în care împletește poezia și muzica, va susține, cu acest prilej, și un scurt concert.
Lansarea de joi se înscrie într-un veritabil tur de forță realizat de autor, în țară, și care, în Prahova, mai include popasuri la Casa de Cultură din Mizil (miercuri, 24 octombrie) și Casa de Cultură Băicoi (vineri, 26 octombrie).