“Povestea vorbei” s-a sfârşit odată cu Nicolae Boaru

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În după amiaza zilei de miercuri, 9 octombrie, a plecat dintre noi Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga” din Ploieşti. S-a născut în Ploieşti, la 28 decembrie 1949 şi a absolvit Liceul Mihai Viteazul din oraşul natal, apoi Facultatea de Filologie (română-franceză), promoţia 1972. A fost, pe rând, cadru didactic la Liceul Filipeştii de Pădure, director adjunct la Şcoala Generală Măneşti şi la Liceul “Mihai Viteazul”, la Liceul „Nichita Stănescu”, iar din 1 ianuarie 1998 a devenit directorul bibliotecii, funcţie ocupată până în prezent.

Amicii îi spuneau “maître”, aşa se adresa deseori interlocutorului, în conversaţii cu apropiaţii. “Ştii, au început să placă pamfletele mele”, îmi spunea recent, pe şoptite, la o lansare de carte la bibliotecă. De fapt, era plăcut şi apreciat de un public numeros de multă vreme, datorită harului său deosebit de a vorbi despre carte şi cultură în general, dar şi pe teme politice, sociale, economice, sub formă de editoriale sau emisiuni TV în mass media din Prahova, sub genericul „Povestea vorbei”. Cu o activitate neobosită dedicată în ultimii 15 ani instituţiei pe care a condus-o cu devotament, a reuşit să aducă în faţa iubitorilor de carte scriitori renumiţi, cărţi valoroase, a organizat chiar târguri de carte cu o amplă participare a principalelor edituri. A semnat cronici, recenzii sau prefeţe pentru numeroase volume şi a fost fost editor coordonator al volumelor din colecţia “Cărticica de buzunar” şi prefaţator al acestora şi al altor lucrări editate de biblioteca judeţeană.

Uşa de la intrare în bibliotecă  era mereu plină de afişe cu evenimentele pe care le organiza, doar ieri, pe geamurile goale, alături de poza sa, a apărut un singur anunţ: “Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă  a profesorului Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene Nicolae Iorga. Slujba religioasă va avea loc sâmbătă, 12 octombrie 2013, ora 13.00, la Biserica Sfinţii Voievozi cu hramurile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Antonie cel Mare. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bolovani”.

O să ne lipseşti, maestre! Mai aveai atât de multe de spus...

 

 

  

 

 

 

 

Image