Ieri, la Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" din Ploieşti a avut loc un recital instrumental extraordinar de pian şi vioară, susţinut în Cadrul Festivalului Naţional "Remember Enescu- 2013".
"Este a treilea recital instrumental extraordinar din actuala stagiune, pe care îl realizează Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" în parteneriat cu Fundaţia Culturală "Remember Enescu" din Bucureşti, condusă de profesoara de vioară Mihaela Tomescu. Şi la Râmnicu Vâlcea este acum un eveniment, e sărbătorit în oraşul său natal regretatul muzician român Ion Dumitrescu, tatăl pianistei Ilinca Dumitrescu, care peste câteva zile ar fi împlinit 100 de ani", a menţionat prof. dr. Alexandru Bădulescu în cuvântul introductiv.
Programul a debutat cu o micuţa pianistă Daria Văcăroiu, elevă în clasa a III-a la pian la Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, care a interpretat preludiu nr.3 în do minor din Albumul "12 mici preludii" de J.S. Bach, Sonatina nr.1 în Do major de W.A. Mozart, Studiul "Rândunica" de H.Burgmuller şi "Fântâna" de Carmen Petra Basacopol. Un talent promiţător, îmbinat cu pasiune şi bucuria studiului, micuţa Daria va fi cu siguranţă o pianistă care ne va încânta auzul şi în anii următori pe scenele de concerte.
Un recital în duet au susţinut tinerii profesori Tudor Diaconescu (vioară) şi Anta Agavriloae (pian) tot din cadrul Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu" din Bucureşti. Cu un bogat repertoriu prezentat în numeroase recitaluri şi concerte, au ales să interpreteze pentru publicul meloman ploieştean Sonata I, în Sol major de J. Brahms şi Sonata nr.2, op.6 în fa minor de George Enescu.
Un regal de muzică clasică, în memoria lui George Enescu, interpretată cu multă pasiune şi dedicaţie de copii şi profesori care şi-au pus viaţa în slujba muzicii.
Roxana Manolache