"Requiem"-ul lui Mozart răsună înainte de Paști, la Ploiești

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Fialrmonica din Ploiești a pregătit o surpriză deosebită pentru iubitorii muzicii clasice, în luna aprilie, cu prilejul Sfintei Sărbători a Învierii. "Miercuri, 12 aprilie 2017, de la ora 19.00, "Requiem"-ul de W.A. Mozart va răsuna, după mult timp, în Ploieşti. Filarmonica "Paul Constantinescu" Ploieşti împreună cu Corul Academic Radio - Bucureşti (dirijor Ciprian Tutu) şi soliştii Valentina Tudose - soprană, Sorana Negrea - mezzosoprana, Liviu Îndricau - tenor, Iustinian Zetea - bas, totul sub bagheta Maestrului Iurie Florea - dirijor al Operei Naţionale Bucureşti", se arată în prezentarea excepționalului spectacol, pentru care biletele, în valoare de 30 de lei, au fost puse în vânzare inclusiv on-line, AICI.

Concertul va fi găzduit de Casa Sindicatelor din Ploiești.

Requiem-ul în re minor (KV 626) din anul 1791 este ultima compoziție a lui Wolfgang Amadeus Mozart. Doar aproximativ două treimi din lucrare au fost scrise de el, dar este una dintre operele sale cele mai cunoscute și mai apreciate ale marelui compozitor. Potrivit Wikipedia, lucrarea a fost terminată de doi elevi ai lui Mozart, Joseph Eybler și Franz Xaver Süßmayr, însărcinați în acest scop de văduva compozitorului, Constanze Mozart.

Image