Teatrul "Toma Caragiu" începe anul cu două premiere de excepție. O adaptare după Shakespeare, în regia lui Cristi Juncu, pusă în scenă la Ploiești

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Secțiile Revistă și Dramă ale Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești au pregătit premierele începutul de an.

Pe 31 ianuarie, Nico va fi în prim planul spectacolului-concert "Suflet pereche", pus în scenă de Teatrul de Revistă "Majestic", care îi va aduce în fața ploieștenilor și pe îndrăgiții artiști Daniela Răduică, Romeo Zaharia și George Capanu, acompaniați de Orchestra și Baletul Majestic. "Melodii reprezentative din repertoriul artistei, dar și acordurile unor cântece românești binecunoscute, vor delecta iubitorii de toate vârstele ai muzicii de calitate. Regia, scenariul și selecția muzicală îi aparțin lui George Liviu Frîncu, iar scenografia a fost realizată de Ovidiu Pascal", au anunțat reprezentanții teatrului ploieștean.

"A douăsprezecea noapte" este prima premieră anunțată pentru acest an, la Secția Dramă. Prima reprezentație a spectacolului în regia incredibilului regizor Cristi Juncu este programată pentru a doua jumătate a lunii februarie.

"După succesul de care s-a bucurat cu spectacolul «The Night Alive», de ConorMcPherson, montare ce a făcut parte din selecția ediției din 2018 a Festivalului Național de Teatru, de această dată regizorul și-a îndreptat atenția către binecunoscutul text clasic al lui William Shakespeare, semnând traducerea și adaptarea acestuia. Echipa de scenografi cu care a colaborat la acest proiect este formată din Cosmin Ardeleanu (decor) și Andrada Chiriac (costume), pe scenă urmând a fi recreate atmosfera și personajele pline de culoare din penultima comedie scrisă de marele autor englez. În distribuție îi veți regăsi pe Vlad Zamfirescu, Cristian Popa, Andrei Radu, Theodora Sandu, Florentina Năstase, Ioan Coman, Bogdan Farcaș, Paul Chiribuță, Alin Teglaș, Karl Baker, Ion Radu Burlan, Lucian Ionescu și Ioana Farcaș", au dezvăluit reprezentanții teatrului.

Sursa foto: Cosmin Ardeleanu via teatruploiesti.ro

Image