Coborârea rate de infectare, la nivelul municipiului Ploiești, permite și redeschiderea instituțiilor de cultură din municipiu. Teatrul “Toma Caragiu” a anunțat că își reia activitatea, odată cu ieșirea localității din zona roșie, iar 2021 va începe cu patru reprezentații, inclusiv o premieră a secției Revistă. Este vorba despre “Sorry Charlie”, spectacol programat pentru sâmbătă, 9 ianuarie.
Până atunci, pe 3 ianuarie, de la ora 11.00, în sala Teatrului de Animație Imaginario se va juca “Pecetea fermecată”, iar peste o săptămână, pe 10 ianuarie, tot de la ora 11.00, aceeași secție programează spectacolul “Gulliver în țara lui Lilliput”.
Duminică, pe 10 ianuarie, de la ora 19.00, secția Dramă va prezenta o nouă reprezentație a spectacolului “Piatra din casă”.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului (tel. 0244 522 774).
Sursa foto: teatruploiesti.ro