VIDEO | Album inedit, despre contribuţia judeţului Prahova la războiul de reîntregire, lansat astăzi de Prefectură

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Lansare de carte, miercuri, în Palatul Administrativ din Ploieşti. Prefectura a lansat albumul "Contribuţia judeţului Prahova la războiul de întregire a neamului", realizat de un angajat al instituţiei, Codruţ Constantinescu, în cadrul Programului Naţional România 100, dedicat celebrării, în 2018, a 100 de ani de la formarea României Mari. Aşa cum îi spune şi titlul, volumul prezintă contribuţia judeţului la Marea Unire, vorbind, printre altele, despre poziţia economică şi socială din perioada imediată dinaintea intrării în Primul Război, despre acţiunile regimentelor de prahoveni din perioada 1916-1918, despre eroii mai mult sau mai puţin cunoscuţi care au influenţat soarta conflagraţiei şi despre viaţa sub ocupaţia germană.

Albumul prezintă multe imagini din epocă, iar autorul a reuşit să aducă în faţa publicului şi o serie de documente foarte puţin cunoscute, care provin din arhiva Prefecturii Prahova şi fac referire în special la administrarea judeţului în perioada în care Muntenia fusese ocupată de forţele Puterilor Centrale. Sunt prezentate petiţii transmise către instituţie, documente oficiale, circulare cu privire la rechiziţionarea anumitor produse alimentare sau solicitări adresate de primari.

Evenimentul de lansare a avut loc miercuri, în Sala Europa din Palatul Administrativ, în prezenţa câtorva sute de persoane, majoritatea reprezentanţi ai primăriilor şi instituţiilor publice deconcentrate din Prahova. Programul a inclus un concert de colinde, vizionarea unui film realizat de Prefectură şi dedicat centenarului, dar şi un mesaj emoţionant din partea prefectului Mădălina Lupea. "Centenarul nu înseamnă doar a marca într-un mod festiv cei 100 de ani de la realizarea visului de veacuri al poporului român. Centenarul înseamnă mai mult decât atât, înseamnă eroismul acestui popor, înseamnă spiritul poporului român ce a luptat de-a lungul timpului să se adune din toate colţurile în care istoria l-a răspândit, înseamnă sacrificiu, pentru că noi, românii, am ştiut că doar uniţi ne va fi mai bine. Povestea din ultimii 100 de ani cuprinde multe momente de răscruce, însă important este că suntem aici, suntem împreună. În acest an este foarte important să realizăm că doar uniţi putem să schimbăm această ţară în bine", a afirmat Mădălina Lupea, prefectul judeţului Prahova.

{gallery}lansare album prahova in PR1 Prefectura 19 12 18{/gallery}

Image