ZIUA CULTURII NAȚIONALE | "Istoricul monarhiei din România 1866-1947", o nouă lucrare valoroasă semnată de dr. Constantin Dobrescu și prof. Carmen Băjenaru (video)

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Casa de Cultură "Ion Luca Caragiale" a municipiului Ploieşti a organizat, marți seară, la Muzeul de Artă "Ion Ionescu-Quintus" Ploiești, o manifestare amplă dedicată Zilei Culturii Naționale, care a inclus, printre altele, un moment generos dedicat lansării a nu mai puțin de șase volume, dedicate personalităților culturale și istorice.

"Istoricul monarhiei constituţionale şi ereditare din România 1866-1947", cea de-a treia lucrare a echipei formate din prof Carmen Băjenaru și dr. Constantin Dobrescu, a fost prezentată, aseară, chiar de cei care au realizat-o, autorii subliniind că și-au dorit să evidențieze, așa cum reiese din izvoarele istorice și fără părtiniri, personalitățile care au marcat istoria românilor în perioada amintită. Începând de la evenimente și fapte arhicunoscute și continuând cu detalii care rareori sunt abordate în timpul lecțiilor clasice de istorie, lucrarea promite să fie și un material didactic de bază, în special pentru dascălii și elevii care au în orar noul opțional dedicat istoriei Monarhiei în România.

Tot cu prilejul evenimentului de marți, la Muzeul de Artă au mai fost lansate, de asemenea în prezența autorilor, "Galeria Marilor Epigramişti-Ion Ionescu Quintus", de Constantin Tudorache, "Ploieştii la 1918", de Marian Chirulescu, "Traian Eremia Grigorescu-Însemnări din Războiul Întregirii", de Traian D. Lazăr, "Personalităţi ploieştene în grafica mondială", de Nicolae Ioniţă, respectiv "Un veac de...lumini şi umbre", de Marian Avramescu, dar și filmul "Şapte poeme de marmură", în regia lui Cătălin Apostol, un documentar despre Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală "România 100" organizată la Ploiești, în octombrie 2018.

 

 

Image