Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Ploiești - FOTO

ziua culturii naționale
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Oamenii de cultură ploieșteni s-a reunit în fața statuii lui Mihai Eminescu, duminică, 15 ianuarie 2023, ziua de naștere a poetului, aleasă pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale.

Un moment mereu emoționant, intonarea imnului național al României în sunete de fanfară, a deschis manifestările dedicate culturii, la Ploiești. Personalitatea lui Eminescu a fost evocată de Constantin Stere, director al Direcției pentru Cultură Prahova, și academicianul Valeriu Matei. “Consider că Eminescu este cel mai mare poet lirico-filozofic al lumii. Nimeni nu a abordat, cu atâta profunzime, întregile probleme ale existenței, de la geneza omenirii până la universul cel mai intim de sentimente de dragoste pentru iubită, pentru mamă, pentru țară, pentru oameni. Noi suntem prima generație fericită care avem la îndemână întreaga operă eminesciană, deja în mai multe ediții, ediția Perpessicius încheiată, alte ediții reluate.  Este atât de actuală astăzi opera lui Eminescu, de la problemele de echitate socială și justiție, până la problemele unității naționale românești, abordate în articolele sale”, a spus Valeriu Matei.

{showtime 186}

Elevi de la Școlile Gimnaziale "Henri Mathias Berthelot" și “Nicolae Titulescu” au cântat și au recitat din poeziile lui Eminescu, reprezentații instituțiilor de cultură, ai Primăriei Ploiești și Consiliului Județean Prahova au depus buchete de flori la bustul poetului.

Evenimentul a continuat cu alocuțiuni la complexul statuar Caragiale și la statuia lui Nicolae Iorga, urmate de un recital din poezia eminesciană susținut de academicianul Valeriu Matei, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” și prelegerea „O personalitate a istoriei noastre: Regina Maria” susținută de academician Gerogeta Filitti, prilej pentru lansarea volumelor de jurnale ale Reginei Maria a României: „Însemnări zilnice 1929” și „Însemnări zilnice 1930”.

Muzeele prahovene au sărbătorit Ziua Culturii Naționale oferind vizitatorilor intrarea gratuită și au organizat o serie de evenimente dedicate personalităților culturale, oamenilor de știință, în perioada 13-15 ianuarie 2023.

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova a organizat o expoziție la sediul din Palatul Cuturii, dedicată unui om de stiință și cultură, un apreciat naturalist: profesorul și malacologul Alexandru V. Grossu. La Muzeul Petrolului a fost abordată o temă inedită, “Petrolul în artă”. În expunerea sa, muzeograf drd. Daniel Mihu a adus în atenția publicului prezența petrolului în arta românească, în sculptură, grafică, filmografie, literatură, chiar și în muzică. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a evocat personalitatea profesorului Nicolae Simache la Muzeul Ceasului care-i poartă numele, iar prin momente artisitice, prezentări și expoziții l-a omagiat pe Eminescu împreună cu elevii prahoveni, în secțiile muzeale.

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești a organizat „Cultura în 2023 - întâlnirea artelor” la Teatrul Imaginario, un amplu dialog între cunoscuți oameni de artă din municipiu, personalități ale scenei, muzicii, educației și poeziei.

Toate aceste evenimente omagiale au fost dedicate împlinirii a 173 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, prilej cu care a fost celebrată Ziua Culturii Naționale, ajunsă la a XIII-a ediție.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Image