Devine o adevărată provocare să umpli programul copilului, timp de trei luni, pe durata vacanței de vară. Din fericire, însă, de câțiva ani încoace, muzeele din județ vin în întâmpinarea părinților puși în dificultate cu propuneri interesante, reunite în programul “Vacanța la muzeu”.
Programul “Vacanța la muzeu” a debutat timid, în județ, în urmă cu mai mulți ani, dar a evoluat repede, iar în această vară instituțiile de cultură din Prahova se pot mândri cu o ofertă bogată și foarte interesantă.
Până pe 28 august, de exemplu, Muzeul Județean de Artă Prahova așteaptă copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani să participe la atelierele organizate în cadrul instituției. În fiecare zi, de marți până vineri, aici vor avea loc două sesiuni a câte două grupe, destinate copiilor de 7 – 9 ani, respectiv 10-14 ani. Sesiunile vor avea loc în intervalele 9.30 – 11.00 și 11.30 – 13.00 și vor cuprinde vizitarea muzeului, comentarii plastice pe marginea lucrărilor aflate în expoziţii, dar şi activităţi practice (desen, acuarelă, modelaj), derulate sub îndrumarea unui muzeograf de specialitate al instituției. Tocmai de aceea, participanții trebuie să aibă asupra lor bloc de desen, creioane de desen, gumă, acuarele, pensule, pahar de plastic pentru apă, plastilină, precum şi alte materiale ce vor fi convenite de comun acord cu coordonatorul de program, în funcţie de planificarea săptămânală.
Conducerea Muzeului a precizat și că nu vor fi formate grupe mai mari de 15 copii, așa că înscrierile se fac în limita locurilor disponibile. Costul unui abonament săptămânal pentru acest program a fost stabilit la 20 lei pentru fiecare copil.
Ateliere interactive, la Muzeul de Istorie
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, prin secțiile sale din Ploiești și majoritatea secțiilor din județ, propune, de asemenea, un program interesant pentru copiii care vor să petreacă altfel vacanța de vară. Taxa pentru participarea la activitățile anunțate este de 5 lei/ copil/ zi.
Fiecare unitate a stabilit o serie de programe la care cei mici pot lua parte, pe parcursul următoarelor două luni:
- Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie – Biroul Istorie ( 6 iulie – 13 august)
Luni, 10.00 – 12.00 - „Vorbim, scriem româneşte”
Marţi, 10.00 – 12.00 - „Formă şi culoare în lut”
Miercuri, 10.00 – 12.00 - „Micii artizani”, ora 15.00 – 17.00 Teatru de umbre
Joi, 10.00 – 11.00 - „Poveste la muzeu”
Vineri, 10.00 – 12.00 - „Brăţările prieteniei”
- Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” (21 iulie – 6 august )
Marţi, 10.00 – 12.00 - „Meşterul ceasornicar”
Miercuri, 10.00 – 12.00 - „Recunoaşteţi ceasul”
Joi, 10.00 – 12.00 - „Ceasuri din Pădurea Neagră”
- Muzeul „I. L. Caragiale” (15 iulie-15 august)
Miercuri, 10.00 – 11.30 - „Acasă la Nenea Iancu”
Joi, 10.00 – 11.30 - „D’ale comedie”
- Muzeul memorial „Nichita Stănescu” (1-30 iulie)
Miercuri, 10.00 – 12.00 - „Muzeul pe înţelesul copiilor”
Joi, 10.00 – 12.00 - „Micul recitator”
- Muzeul memorial „Paul Constantinescu” (7 iulie – 17 august)
Miercuri, 10.00 – 12.00 - „Pe un picior de strună al unui pian jucăuş”
Joi, 10.00 – 12.00 - „Domnul Do şi Domnişoara La”
- Muzeul „Casă de târgoveţ secolele al XVIII-XIX-lea” (22 iulie – 22 august)
Miercuri, 10.00 – 12.00 - „Micii meşteri mari”
Joi, 10.00 – 12.00 - „Şezătoare la muzeu”
- Muzeul memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte (15 iulie – 15 august)
Luni, 10.00- 12.00 - „Ocolul pământului în 10 zile”
Joi, 12. 00 – 14.00 - „Micii istorici”
- Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului Vălenii de Munte (15 iulie – 15 august)
Marţi şi joi, 10.00- 12.00 - „Zâmbet şi culoare la muzeu”
Marţi şi vineri, 12. 00 – 14.00 - „Comportament şi stil”
- Muzeul de Artă Religioasă „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte (15 iulie – 15 august)
Miercuri şi vineri, 10.00- 12.00 - „Din lumea basmelor”
Miercuri şi vineri, 13. 00 – 15.00 - „Traista bunicii”
- Muzeul „Conacul şi Foişorul Bellu” Urlaţi (15 iulie – 15 august)
Miercuri, 10.00 – 12.00 - „Lecţie de istorie locală”
Joi, 10.00 – 12.00 - „Zestrea românească”
- Muzeul „Casa Domnească” Brebu (1 iulie – 26 august)
Miercuri (1 iulie şi 5 august), 10.00 – 12.00 - „Vacanţa la muzeu – mijloc de învăţare şi recreere”
Miercuri (8 iulie şi 12 august), 10.00 – 12.00 - „Drumeţie montană – prietenii naturii”
Miercuri (15 iulie şi 19 august), 10.00 – 12.00 - „Lumea copilăriei noastre, basme şi poveşti”
Miercuri (22 iulie şi 26 august), 10.00 – 12.00 - „Castele, palate, conace şi case domneşti, din jurul localităţii noastre”
- Muzeul memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov (15 iulie – 15 august)
Marţi, 10.30 – 12.30 - „Joc de vacanţă în culori”
Joi, 10.30 – 12.30 - „Conacul din poveste”
- Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească (15 iulie – 15 august)
Miercuri şi joi, 11.00 – 13.00 - „Prispa cu poveşti”
- Muzeul memorial „Cezar Petrescu” Buşteni (9 iulie – 19 august)
Miercuri, 10.00 -12.00 - „Acasă la Cezar Petrescu”
Joi, 11.00 – 13.00 - „Să-i cunoaştem pe Fram şi Năluca”.