Cei şapte sfinţi din Efes sunt cinstiţi, în calendarul ortodox, în data de 4 august.
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind fii ai dregătorului cetăţii Efes şi toţi credeau în Mântuitorul Iisus Hristos, mărturisind cu îndrăzneală că sunt creştini, scrie ziarullumina.ro.
Împăratul i-a chemat la judecată şi le-a dat timp să se răzgândească. Tinerii s-au retras într-o peşteră din muntele Ohlon, rugându-se neîncetat. Împăratul a poruncit să fie zidită gura peşterii, astfel încât cei şapte fraţi să moară de foame.
Biserica Ortodoxă Română va canoniza, anul viitor, 16 sfinţi români, între care Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele protosinghel Arsenie Boca
Prin voia lui Dumnezeu, cei şapte au adormit în chip minunat. Anii au trecut, iar la conducerea imperiului a venit împăratul Teodosie al II-lea (408- 450). Abia în zilele acestui împărat, binevoind Dumnezeu, a deschis peştera printr-un om care căuta piatră şi i-a înviat din morţi, după aproape 200 de ani, pe cei şapte tineri cărora li se părea că au dormit o singură noapte. Când Iamvlih, fratele mai mic, a ieşit în cetate a văzut oraşul plin de biserici, iar semnul Crucii era pus pe ziduri. El le-a spus tuturor despre fraţii săi şi se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Adeverind tuturor credinţa în învierea morţilor, tinerii şi-au dat sufletele în mâinile Domnului.