Conferinţa "Telefon, internet, jocuri de noroc, pericolele de lângă noi", organizată de Academia de Ştiinţe Medicale, a arătat că dependenţa de internet are efecte nocive în special asupra copiilor.
“Există tot felul de voci care spun că anumite tumori cerebrale ar putea avea etiologie legată de expunerea excesivă la telefon. (…) Expunerile pot să aibă loc şi în timpul dezvoltării fetale, dacă mămica doarme cu tableta pe abdomen, sau chiar în copilăria timpurie, pentru că ştim foarte clar că chiar de la 2 ani copiii folosesc telefoanele şi tableta şi atunci e clar că pot să existe leziuni permanente ale creierului sau ale nervilor cranieni, care au impact mult mai mic la adulţi”, a explicat prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, şeful Secţiei ORL de la Spitalul Clinic “Sf. Maria”, citat de AGERPRES.
Pentru diminuarea acestor efecte, doctorul Sarafoleanu a recomandat ţinerea telefonului cât mai departe de corp, folosirea căştilor fără fir, dar şi reducerea duratei conversaţiilor.
Despre efectele negative, dar şi despre cele pozitive ale utilizării telefonului mobil, a vorbit prof. dr. Camelia Margareta Bogdănici, medic primar oftalmolog la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore D.Popa" din Iaşi.
Belgia interzice reclama la jocurile de noroc începând cu 1 iulie, pentru a încerca să reducă dependența și îndatorarea jucătorilor
"Efectele pozitive ale ecranelor digitale asupra dezvoltării copiilor sunt: îmbogăţirea vocabularului, expunerea la diverse experienţe care stimulează creativitatea şi imaginaţia, expunerea la diversitate culturală şi lingvistică. Pe de altă parte, ecranele digitale pot avea şi efecte negative: afectează dezvoltarea limbajului, încetinesc dezvoltarea motorie şi afectează abilităţile cognitive şi sociale. Numeroase studii arată că dependenţa de internet este o tulburare psiho-socială. Caracteristicile acestei tulburări includ singurătatea, tulburările emoţionale şi alterarea relaţiilor sociale. Elevii şi studenţii pot întâmpina dificultăţi şcolare ca urmare a utilizării excesive a internetului. Tinerii care utilizează internetul timp îndelungat sunt adesea diagnosticaţi cu tulburarea hiperactivă cu deficit de atenţie (ADHD), depresie şi fobie socială".
Medicul Camelia Bogdănici a recomandat introducerea controalelor oftalmologice obligatorii în vederea depistării precoce a simptomelor determinate de utilizarea prelungită a monitoarelor, precum şi implementarea unor programe naţionale de informare a populaţiei cu privire la efectele secundare determinate de utilizarea prelungită a dispozitivelor electronice.