România este prezentă în clasamentul internațional al bunăstării și fericirii urbane, două oraşe de la noi fiind printre cele mai fericite locuri din lume.
Cluj-Napoca și Brașov se numără printre primele orașe din România care au intrat în topul mondial al fericirii. Aceste date sunt desprinse dintr-un studiu extins ce include 250 de locații din întreaga lume, scrie capital.ro.
Cluj-Napoca ocupă poziția 195 în acest clasament. Brașov se situează pe locul 220. Ambele orașe sunt recunoscute pentru eforturile lor constante în creșterea bunăstării locuitorilor.
Pentru realizarea topului fericirii, au fost luate în considerare cinci domenii, care influențează direct starea de fericire a cetățenilor:
- comunitatea,
- guvernarea,
- mediul înconjurător,
- economia,
- mobilitatea.
Rezultatele subliniază diversitatea nevoilor specifice ale diferitelor grupuri de locuitori, de la copii și studenți până la profesioniști și persoane în vârstă. În context, se reflectă variații semnificative în percepția fericirii în funcție de contextul local și de politicile implementate.
Pe primele locuri în clasamentul celor mai fericite orașe din lume se află Aarhus din Danemarca. Urmează Zurich din Elveția. Apoi vine Berlin din Germania.
Rolul poveştilor în dezvoltarea socio-emoţională a copiilor Generaţiei Alpha
Acestea sunt urmate de alte orașe din aceleași țări precum Copenhaga, Munchen și Geneva, care ocupă primele zece poziții.
În același timp, Finlanda se menține pe primul loc în clasamentul celor mai fericite țări din lume. Ea este urmată de Danemarca, Islanda și Suedia în topul global al fericirii.