10.000 de locuințe noi! Ikea are în plan construcţia celui mai mare proiect imobiliar din România

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Suedezii de la Ikea au în plan construcţia celui mai mare proiect imobiliar în partea de nord a Capitalei, pe terenul de 48 de hectare achiziţionat de la un antreprenor român, unde va urma să construiască atât apartamente, cât şi birouri, anunță zf.ro. Ikea are în plan să construiască 10.000 de apartamente, case şi vile dar şi spaţii de birouri pe terenul de 48 de hectare achiziţionat la începutul acestui an, potrivit unor surse apropiate companiei, citate de Ziarul Financiar. „Pe terenul din Sectorul 1 avem în vedere dezvoltarea unui proiect mixt, predominant rezidenţial. Dat fiind că în perioada care urmează vom începe să lucrăm la planificarea urbană, este prematur să ne pronunţăm asupra mai multor detalii. Abordarea Vastint este bazată pe dezvoltarea de soluţii pe termen lung, dorinţa noastră fiind să creăm o comunitate într-un proiect echilibrat, durabil şi confortabil, bine integrat în zonă”, a spus Cornelia Marcu, marketing manager în cadrul Vastint România. Vastint România face parte din grupul Inter Ikea, iar Inter Ikea şi Ikea sunt grupuri separate de companii. Inter Ikea este compania care acordă francize pentru Ikea, compania care operează magazinele companiei suedeze.

În cadrul viitorului proiect, grupul suedez are în plan o suprafaţă construită cumulată de un milion de metri pătraţi, ceea ce va însemna cel mai mare proiect rezidenţial din România.

Image