Autorităţile din domeniul agriculturii au continuat, ieri, seria prezentării de proiecte implementate cu succes în ultimii ani, în judeţul Prahova, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, cu finanţări europene. Au fost vizitate trei obiective, din Păuleşti, Băicoi şi Izvoarele. „Turneul” prin judeţ se încheie azi, cu ultimele două poveşti de succes.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a continuat seria vizitelor, începută marţi, la investitorii din mediul privat care au implementat, în ultimii ani, proiecte cu finanţări nerambursabile în agricultură şi domenii conexe. Turneul de patru zile prin Prahova a prevăzut, ieri, trei vizite, iar astăzi continuă cu ultimele două poveşti de succes.
Primul obiectiv vizitat joi a fost depozitorul creat în Păuleşti de Lido Gîrbea, firmă specializată în domeniul panificaţiei, care a derulat proiectul „Extinderea capacităţii de distribuţie a produselor de panificaţie şi modernizarea capacităţii de depozitare a materiei prime”. Proiectul a avut o valoare totală de aproape 5,1 milioane de lei, cu o finanţare nerambursabilă de 2,1 milioane şi a prevăzut achiziţia a 35 de mijloace de transport specializate pentru transportul produselor de panificaţie şi patiserie şi achiziţionarea a şase silozuri pentru făină, cu o capacitate totală de 140 de tone. Implementarea a dus la crearea a 20 de locuri de muncă şi creşterea capacităţii firmei, până la 6.600 de tone pe an, potrivit datelor oferite de APDRP.
Tot în domeniul panificaţiei a fost şi al doilea proiect prezentat ieri, în valoare totală de 2,6 milioane, cu o finanţare nerambursabilă de puţin peste un milion, implementat de firma Comfruct HC SRL în Băicoi. Banii obţinuţi au fost utilizaţi pentru dezvoltarea reţelei de distribuţie, prin achiziţia a 20 de autoutilitare cu masă totală de 3,5 tone fiecare, pentru transportul pâinii. Proiectul a vizat creşterea veniturilor din exploatare, de la 6,3 milioane de lei în primul an la 9,2 milioane în anul cinci.
Cea de-a treia vizită de ieri a fost la o întreprindere individuală din comuna Izvoarele, satul Malu Vânăt, unde apicultorul local Ion Mirea a primit 106.000 de lei pentru creşterea numărului de familii de albine de la 170 la 220 şi achiziţionarea de utilaje şi unelte apicole necesare modernizării stupinei.
Vizitele se încheie astăzi
În ultima zi a turneului prin Prahova, delegaţia de la APDRP, însoţită de reprezentanţii reţelei judeţene de „multiplicatori de informaţii”, va ajunge în Bucov, la ultimele două proiecte implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Primul, în valoare de 1,5 milioane, cu o finanţare nerambursabilă de 50%, derulat de Fleximet Practic SRL, a vizat construirea unei hale de producţie pentru articole din fire metalice, respectiv fasonarea fierului beton necesar lucrărilor de construcţii, plus achiziţionarea de utilaje specifice. Proiectul a dus la crearea a nouă locuri de muncă noi în comună.
Ultima oprire din turneul prin Prahova va fi la SC Eliza şi Dani Pavaje SRL, firmă care a implementat un proiect în valoare de 1,5 milioane, cu o finanţare nerambursabilă de aproape 850.000 de lei. Prin acest proiect, investitorul a construit o hală de producţie pentru pavele şi borduri şi a achiziţionat o linie tehnologică performantă, creând nouă locuri de muncă.
Obiectivele turneului
APDRP şi-a propus, în cele patru zile de vizite în Prahova, să prezinte 10 proiecte implementate prin PNDR considerate exemple de bună practică în derularea investiţiilor din fonduri europene. În paralel, conducerea Agenţiei a urmărit „închegarea” unei reţele judeţene formate din 50 de „multiplicatori de informaţii”, provenind din mediul privat, ONG-uri grupuri de acţiune locală sau centre de documentere şi informare, care să aibă un rol important în perspectiva noii perioade de finanţare de la Uniunea Europeană. Rolul acestor multiplicatori este de a transmite către potenţialii dezvoltatori de proiecte informaţii generale şi specifice despre modalitatea şi condiţiile de accesare şi utilizare corectă a fondurilor europene disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
„În mare măsură informaţiile eronate şi cele negative, tendenţioase sau nu, descurajează întreprinzătorul român. Astfel, din dorinţa de a asigura egalitatea de şanse în accesarea fondurilor europene, vrem să construim un sistem eficient de informare a publicului, care, prin prezentarea corectă şi clară a modului de implementare a fondurilor europene, să elimine neîncrederea sau suspiciunile nefondate ale tinerilor întreprinzători”, a declarat David Eugen Popescu, directorul general al APDRP.