Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a participat luni, la Urlați, a inaugurarea celei mai noi fabrici Procter&Gamble. Unitatea va produce capsule de detergent Ariel, acestea urmând să fie exportate în mai multe țări din Europa.
“Atunci când guvernele, comunităţile locale şi companiile îşi unesc forţele, se întâmplă lucruri bune pentru toţi”, a declarat, cu prilejul inaugurării, spune Antoine Brun, managing director al P&G pentru Europa de Sud-Est.
Investiția va permite crearea a aproximativ 200 de noi locuri de muncă
“Am participat la inaugurarea unei noi capacități de producție a fabricii P&G de la Urlați, investiție realizată ca urmare a unui ajutor de stat în valoare de aproximativ 29 milioane de lei. Pe lângă contribuțiile directe la bugetul de stat prin taxe și impozite și crearea a peste 200 de noi locuri de muncă, această investiție va contribui la dezvoltarea regională și la creșterea volumului exporturilor internaționale.
Investițiile reprezintă un motor important de relansare și creștere economică pentru România, de aceea voi continua să susțin și voi face tot posibilul să extindem volumul programelor de ajutor de stat. Continuăm negocierile cu Comisia să primim suplimentarea de 200 de milioane de euro pentru schemele de ajutor de stat prevăzută în propunerea PNRR trimisă la Bruxelles, bani atât de necesari pentru impulsionarea investițiilor private în țara noastră.
Totodată, explorăm posibilitatea de a operaționaliza scheme de ajutor de stat pentru investiții verzi, precum și atragerea de beneficiari din rândul companiilor active în zona de cercetare și inovare”, a transmis ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare.
Acesta a îndemnat companiile românești să aplice pentru a beneficia de măsurile de stimulare a economiei puse la dispoziție de statul român, inclusiv prin schemele de ajutor de stat în vigoare. „Le asigur de toată susținerea mea pentru realizarea de investiții sustenabile, cu valoare adăugată mare în economia românească”, a adăugat oficialul.