Alimentat de creşterile salariale, reducerea TVA la 20% şi importurile ieftine, consumul a crescut cu aproape 10 procente în ultimul an. Deşi este cel mai mare avans din toata Uniunea Europeană, analiştii avertizează că o creştere a economiei bazată doar pe cheltuielile populaţiei nu este una sustenabilă. Este nevoie de investiţii pe termen lung.
La această creştere au contribuit şi retailerii, informează Digi 24, care aminteşte că 2016 a marcat o premieră pe piaţa locală: 2 reţele de supermarketuri au trecut pragul de 500 de magazine în toată ţara.
Dupa un an galopant, consumul şi-a arătat limitele abia în a doua parte a lui 2016. În luna septembrie a crescut cu doar 9,7% - sub recordurile doborâte rând pe rând pe parcusul anului. Alimentele au avut vânzări mai mari cu peste 6 procente, iar alte produse au înregistrat un avans de 9,6%, mai notează sursa citată.
De altfel, în ultimii doi ani, au testat piaţa autohtonă 80 de noi retaileri, care au deschis 170 de magazine în centre comerciale din toată ţara, mai anunţă specialiştii, care spun că 2017 urmează să fie anul dezvoltării de noi mall-uri în provincie.
Pentru anul viitor, prognozele instituţiilor financiare internaţionale indică o creştere economică sub 4% pentru România. Cei mai optimişti sunt specialiştii de la Fondul Monetar Internaţional, iar cei mai sceptici sunt experţii Comisiei Europene, notează digi24.ro.