600.000 de contribuabili au fost băgaţi în sperieţi. Vezi ce s-a întâmplat

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cea mai recentă metodă a ANAF de a colecta mai mulţi bani la buget este trimiterea de somaţii către toate firmele din baza de date, mizând pe "nervii slabi" ai unor patroni care nu vor să aibă de-a face cu inspectorii Fiscului. Aşa se explică creşterea peste aşteptări a încasărilor pe octombrie, în condiţiile unor rezultate foarte slabe până în septembrie.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis în prima parte a lunii octombrie adrese unui număr de peste 600.000 de firme din baza de date proprie, atenţionându-le că dacă au impozite şi taxe neplătite să efectueze plăţile înainte de inspecţia fiscală, măsura fiind o premieră.

Directorul ANAF a arătat că, în urma adreselelor încasările au crescut, fiind la finalul lunii octombrie peste nivelul aşteptat, însă nu a putut să precizeze dacă acesta a fost factorul determinant sau unul conjunctural.

Fiscul a selectat din baza de date a contribuabililor peste 600.000 de firme, exceptând astfel persoanele fizice şi instituţiile publice, cărora le-a transmis în prima decadă din octombrie adrese nesemnate sau ştampilate, potrivit Mediafax.

Prin aceste somaţii patronii erau atenţionaţi să-şi achite impozitele şi taxele, în cazul în care n-au făcut-o până la momentul respectiv, înainte de a veni o inspecţie fiscală sau de a se trece la executare silită.

"Este o metodă în premieră utilizată în România şi pe unii i-a speriat. Au fost puţine companii care au admis că se confruntă cu dificultăţi financiare şi şi-au luat angajamentul că pe măsură ce vor avea disponibilităţi financiare îşi vor achita restanţele, însă aceste cazuri au reprezentat un procent nesemnificativ", a declarat Ion Busuioc, directorul general al Direcţiei Asistenţă Constribuabili în cadrul ANAF.

Directorul ANAF a arătat că, în urma adreselelor încasările au crescut, fiind la finalul lunii octombrie peste nivelul aşteptat, însă nu a putut să precizeze dacă acesta a fost factorul determinant sau unul conjunctural.

Fiscul a realizat în octombrie venituri bugetare totale de 17,09 miliarde lei, în creştere cu 7,38% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 2,66% peste nivelul programat, la bugetul de stat încasând 12,13 miliarde lei, cu 8% mai mult decât în octombrie 2012.

Întrebat dacă programul de încasări ale ANAF pentru acest an va fi îndeplinit sau depăşit, Busuioc a spus că speră acest lucru, iar Fiscul întreprinde "toate măsurile pentru a realiza obiectivul de încasare a veniturilor, de a atinge programul, aceasta (trimiterea adreselor - n.r.) este una dintre măsurile pe care le luăm".

El a consemnat că Agenţia ar putea trimite în continuare, periodic, astfel de atenţionări, dar numai după ce evaluează impactul adreselor deja trimise.

"Este o practică utilizată de multe state. În unele ţări, dacă a trecut termenul de 25 ale lunii, de exemplu, pentru declaraţii, într-un interval relativ scurt compania este sunată de inspectorul fiscal şi este atenţionată că nu a fost încasată plata", spune directorul.

"După ce am trimis adresele, am primit multe semnale că unele dintre firme şi-au încetat activitatea, au sentinţe de radiere, dar figurează încă în baza de date a ANAF. Adresa nu este semnată pentru că nu reprezintă un act administrativ fiscal, pentru că altfel cineva ar fi înţeles s-o conteste şi atât ne-ar mai fi trebuit să ne trezim cu câteva sute de mii de contestaţii, că inspecţia abia s-a terminat acum două luni, spre exemplu, şi de ce mai trimitem o nouă adresă", a declarat joi Ion Busuioc, directorul general al Direcţiei Asistenţă Constribuabili în cadrul ANAF, la o conferinţă pe tema reorganizării instituţiei.

El a menţionat că scopul adreselor a fost doar de atenţionare, în conţinutul acestora fiind precizat că, în măsura în care impozitele şi taxele au fost declarate şi achitate integral, companiile nu trebuie să întreprindă nimic în legătură cu Fiscul. Cu toate acestea, instituţia a primit numeroase telefoane şi scrisori cu întrebări privind motivele trimiterii documentului.


 


 

 

Image