Ai un impas și te gândești să aplici pentru un credit? Nu ignora aceste trei aspecte pe care trebuie să le iei în calcul!

Ai un impas și te gândești să aplici pentru un credit? Nu ignora aceste trei aspecte pe care trebuie să le iei în calcul!
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Există o vorbă populară că nimeni nu este autosuficient în viaţă şi acest lucru se aplică şi în lumea financiară. Cu alte cuvinte, vine o vreme în care ai nevoie de bani pentru a finanţa o anumită nevoie, dar în prezent poate nu ai veniturile necesare sau suma îți este inaccesibilă.

Ar putea fi necesară o investiţie, poate vrei să cumperi o maşină sau poate ai nevoie de o casă. De asemenea, este posibil să ai nevoie de educaţie sau intervine o problemă urgentă care necesită rapid sume mai mari de bani. Lista motivelor pentru împrumuturi este literalmente nesfârşită.

În astfel de scenarii, creditele devin o opţiune de finanţare la îndemână. Dar, în timp ce accesarea unui astfel de instrument financiar va părea întotdeauna cea mai convenabilă alternativă atunci când nu ai la dispoziție fonduri bănești, nu înseamnă neapărat că este întotdeauna și cea mai bună. Un lucru este sigur: finanţarea este o unealtă cu care poţi rezolva unele probleme dacă înţelegi bine avantajele şi dezavantajele alegerii tale.

Iată doar câteva lucruri pe care ar trebui să le ai mereu în vedere atunci când accesezi un împrumut

  • Înţelege şi justifică-ţi temeinic motivul pentru care faci un împrumut

După cum ai observat, există numeroase motive pentru care oamenii apelează la instituţii de credit pentru un împrumut. Dar, înainte de a face această cerere, este important să te întrebi dacă ai o nevoie clară, reală de acei bani. 

Asta deoarece, pe fondul multor incertitudini din viaţă, un împrumut te poate ajuta sau, dimpotrivă, îţi poate distruge sănătatea financiară. De asemenea, unele credite prezintă riscuri mai mari decât altele.  

Spre exemplu, un credit ipotecar, este mai puțin riscant, în multe privinţe, în comparaţie cu un împrumut personal luat pentru a face faţă cheltuielilor obişnuite.  

Asigură-te că ai toate motivele să împrumuţi bani înainte de a face acest lucru. A apela la credite doar pentru a-ți satisface o dorinţă sau un capriciu de moment, cum ar fi acea maşină nouă şi ultramodernă, este doar un exemplu negativ de justificare a acțiunii tale.

  • Evalueaza-ti singur bonitatea financiară 

Cel mai probabil, băncile și alte instituții de credit, îți vor examina întotdeauna bonitatea financiară înainte de a-ți aproba un împrumut. Trebuie să înţelegi că un creditor nu este un bun samaritean gata să te ajute cu bani, dezinteresat, oricând ai nevoie, ci este o afacere al cărei scop este profitul, iar cel mai mic element negativ pe care îl notează în istoricul tău financiar l-ar putea determina să-ți pună la îndoială capacitatea de a returna sumele oferite şi dobânzile aferente. 

  • Analizează cu atenţie veniturile tale lunare şi costurile împrumutului

Să iei bani cu împrumut este întotdeauna mai uşor decât a returna creditul luat, mai ales că rambursarea implică şi dobânzi sau eventuale penalităţi de întârziere a ratelor lunare. 

Întotdeauna este mai bine împrumuți sumele pe care eşti sigur că îţi poţi permite să le rambursezi la termen. 

Întârzierea plăţilor şi a valorilor accesorii implicite sunt printre principalele motive pentru care împrumuturile devin împovărătoare, iar estimarea greşită a veniturilor pe care te poţi baza este cauza principală a acestor situaţii neplăcute. Chiar și în cazurile în care apelezi la un credit online urgent, evaluarea finanțelor personale este recomandată.

În concluzie, dacă este bine gestionat, un împrumut te poate scoate dintr-o situaţie mai grea sau poate rezolva rapid o problemă. Te poate ajuta să te dezvolți personal, să rezolvi o problemă de familie sau medicală sau chiar să te lansezi în afaceri. Cu toate acestea, dacă nu evaluezi toţi factorii implicaţi cu atenţie totul se poate transforma într-o alegere proastă. 

Sursa foto: shutterstock.com

 

Image