Marile lanțuri de magazine din România au notificat Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire la retragerea de la comercializare a mai multor produse Kinder. Ferrero România a rechemat voluntar produsele, din cauza unor “posibile legături cu un număr de cazuri de salmonella” vizate inclusive de o anchetă la nivel european.
“Ferrero cooperează cu autoritățile europene pentru siguranța alimentară în investigarea unei posibile legături cu un număr de cazuri de salmonella raportate în alte țări. Deși niciunul dintre produsele noastre Kinder puse pe piață nu a fost depistat pozitiv pentru salmonella în România, ca o măsură de precauție Ferrero România a decis să recheme voluntar și în România loturile de produse de mai sus. Deoarece tratăm siguranța consumatorilor extrem de serios, cei care au achiziționat aceste produse sunt rugați să nu le consume, ci să le returneze magazinului de unde le-au cumpărat și să solicite contravaloarea acestora, până la data de 07.05.2022 cel târziu. Aceste măsuri s-au luat în urma aplicării politicii stricte de siguranță alimentară din cadrul companiei noastre. Ne cerem scuze pentru posibilele neplăceri provocate si vă mulțumim pentru înțelegere”, a transmis Ferrero România. Vezi alerta AICI.
Măsura vizează loturi de ouă de ciocolată, bomboane Schokobons și mixuri de produse Kinder pentru Crăciun și Paște.
Notificări privind retragerea produselor au fost transmise către ANSVSA de Ferrero România, dar și de Auchan, Lidl, Carrefour, Selgros, Penny, Mega Image și Metro.
Alertele și loturile de produse vizate pot fi consultate aici, alături de detailii privind magazinele în care au fost comercializate dulciurile în cauză.
Agenţia europeană pentru sănătate a anunţat miercuri că investighează zeci de cazuri raportate şi suspectate de salmonella legate de consumul de ciocolată în cel puţin nouă ţări, a transmis Reuters, citată de News.ro. Agenţia nu a menţionat Ferrero sau nicio altă companie, într-un comunicat, dar a avertizat miercuri că multe dintre cazurile raportate au fost în rândul copiilor sub 10 ani. Agenţia a spus ulterior că sunt implicate ouă de ciocolată Kinder, dar nu a clarificat dacă problema se referă exclusiv la acele produse, menționează sursa citată.
”Epidemia se caracterizează printr-o proporţie neobişnuit de mare de copii care sunt spitalizaţi, unii cu simptome clinice severe, cum ar fi diareea cu sânge”, a spus Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Ferrero a descris retragerile drept precauţie şi a declarat miercuri că niciun produs Kinder lansat pe piaţă nu a fost testat pozitiv pentru salmonella.
Marea Britanie are cel mai mare număr de incidente, cu 63 de cazuri confirmate la 5 aprilie. Alte ţări cu cazuri probabile sau confirmate sunt Franţa, Irlanda, Belgia, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, Suedia şi Norvegia. În total, agenţia de sănătate a Uniunii Europene și Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) investighează 134 de cazuri confirmate sau probabile de salmonella.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!