Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a anunțat că a aplicat amenzi de 1,1 milioane de lei unor furnizori de energie electrică, în urma controalelor efectuate în contextual liberalizării pieței, astfel:
“ENEL ENERGIE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților;
ENEL ENERGIE MUNTENIA a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților;
CEZ VÂNZARE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvența de emitere a facturii și facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsurare;
E.ON ENERGIE ROMANIA a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 210.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților și frecvența de emitere a facturii;
ELECTRICA FURNIZARE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvența de emitere a facturii și facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură”, potrivit informării transmise de ANRE.
Verificările derulate de ANRE au vizat respectarea frecvenței de emitere a facturii pentru energia electrică furnizată clienților finali alimentați în regim de serviciu universal; modalitatea de facturare în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură de către operatorul de rețea; informarea clienților casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciu universal, ofertele concurențiale proprii aplicabile precum şi la dreptul clienților de a încheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
Sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE vor ajunge la bugetul de stat.
Sursa foto: danielrus.ro