Un proiect de ordin publicat de ANAF stabilește formularele de completat pentru aplicarea OUG nr. 45/2022 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria națională de apărare. Sunt vizate 10 companii, inclusiv Uzina Mecanică Plopeni.
Prin obligații fiscale și/sau bugetare, denumite în continuare obligații, se înțelege obligațiile principale reprezentând impozite, taxe, contribuții sociale obligatorii și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligațiile accesorii, datorate și neachitate până la data de 31 martie 2022, cu excepția obligațiilor fiscale principale cu reținere la sursă și a accesoriilor aferente acestora, potrivit OUG amintite, care se referă la Societatea Uzina Mecanică București, Societatea Uzina Mecanică Plopeni - S.A., Societatea Uzina Automecanică Moreni - S.A. Moreni, Societatea Metrom - S.A., Societatea Tohan - S.A., Societatea Fabrica de Pulberi Făgăraș - S.A., Societatea Pirochim Victoria - S.A., Societatea Uzina Mecanică Sadu - S.A. Bumbești-Jiu, Societatea Carfil - S.A. Brașov, Societatea Fabrica de Arme Cugir - S.A.
“În vederea emiterii în mod unitar, de către organele fiscale competente a formularelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2022 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria națională de apărare, se impune aprobarea următoarelor modele de formulare: - cererea de anulare a obligațiilor fiscale și/sau bugetare în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2022 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugeatare ale unor operatori economici din industria națională de apărare; - certificatul de atestare fiscală; - decizia de anulare a obligaţiilor fiscale și/sau bugetare datorate de operatorii economici din industria națională de apărare”, explică referatul de aprobare anexat proiectului de ordin.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!