ANPC acuză compania Blue Air de practici comerciale incorecte la scară largă. Ce șanse au păgubiții să-și recupereze banii

blue air
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

ANPC a derulat un amplu control la Blue Air, date fiind probleme cu care compania s-a tot confruntat de doi ani încoace și care au culminat cu suspendarea zborurilor pentru o perioadă devenită, deja , nedeterminată. Potrivit cifrelor prezentate de protecția Consumatorilor, peste 150.000 de pasageri, din peste 20 de state UE, au fost afectați numai în vara acestui an. Conducerea ANPC nu vede nici posibilități reale ca păgubiții să-și recupereze banii.

 

„Dat fiind situația generată, pe piață, de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA și a continuării acesteia, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă acțiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se inițial situația zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 – 30.08.2022 și ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât și pe pagina oficială de Facebook a acestui sau din aplicația Blue Air și extinsă, ulterior, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022.

În ciuda desfășurării greoaie a cercetării, cauzată de reacțiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigației, concluziile analizării situației au fost definitivate.

Astfel, echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic”, au transmis comisarii de la Protecția Consumatorilor.

Reglementările definesc practicile comerciale incorecte pe scară largă drept orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză.

“Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni.

De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani.

Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă…

Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1.

Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare.

Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă.

Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piață în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârșit cursele.

La câți bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici.

Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuți, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancționate”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Potrivit comunicatului transmis pe această temă, în urma verificărilor efectuate, ANPC a constatat că:

> operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente

> în perioada analizată, respectiv 15.06.2022 – 12.09.2022, au fost afectați 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene,

> practica operatorului economic a avut caracter repetitiv

> valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare

> rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR )

> un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

> În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenționale, una în cuantum de 2 000 000 EURO, echivalent în lei la cursul din 04.10.2022 pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, și o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10 094 200 lei.

Acestora li se adaugă sancțiuni complementare, mai precis a fost dispusă măsura de remediere și a fost propusă măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, “în sensul de a nu mai pune pe piață, la dispoziția consumatorilor, oferte de zbor înșelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora”. Nu în ultimul rând, ANPC propune „suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse”.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

 

Image