ANPC impune reguli noi în restaurante și fast-food-uri

reguli anpc meniu restaurante
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, publicat miercuri în Monitorul Oficial, stabilește modul în care consumatorii trebuie informați referitor la mâncărurile preparate pe care le comandă în restaurante.

 

Ordinului președintelui ANPC face obligatorie indicarea informațiilor privind tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 g în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unitățile de alimentație publică. Conform aceluiași act, trebuie afișate informații privind declarația nutrițională și a aditivilor utilizați astfel încât acestea să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanță, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii, informează reprezentanții Autorității.

Informațiile reglementate de documentul în cauză trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.

„Când cumperi un produs ambalat, găsești toate detaliile legate de cantități si ingrediente pe ambalajul acestuia.

Dacă, în schimb, ajungi la orice formă de alimentație publică, fie că vorbim despre restaurant, fie că vorbim despre fast-food, șansa de a afla ce mănânci este la mâna operatorului economic.

Avem dreptul să știm ce și cât mâncăm și dacă pretinsul gust natural nu cumva vine din aditivi.

Inițiativa acestui ordin aparține consumatorilor, pe care i-am ascultat, și a fost dezvoltată la nivelul Autorității.

Consider că nu despre curajul de a semna vorbim, ci despre responsabilitatea față de consumatori”, a argumentat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Ordinul mai stabilește că, în cazul în care preparatele furnizate de unitățile de restaurație colective sunt oferite spre vânzare în mai multe locuri diferite, în cadrul aceleiași unități, informațiile referitoare la ingrediente trebuie prezentate consumatorului în fiecare dintre aceste locuri. De asemenea, “în cazul preparatelor expuse spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanță, informațiile trebuie să figureze pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau pe ambalajul de transport, precum și în orice material publicitar”.

Noile prevederi vor intra în vigoare pe 20 decembrie.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image