O echipă de comisari ANPC se va ocupa strict de sectorul energetic, după ce au fost descoperite probleme care prejudiciau grav interesele consumatorilor, în contextul liberalizării pieţei, a scris, miercuri, pe Facebook, Sorin Susanu, comisar-şef pentru regiunea Braşov în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
"Ţinând cont de faptul că de la 1 ianuarie 2021 se liberalizează piaţa energiei electrice, comisarii din cadrul C.R.P.C. R.C. (Braşov) au demarat de câteva luni controale în vederea evitării practicilor înşelătoare din partea agenţilor economici care vor vinde energie şi, din păcate, au fost descoperite probleme care prejudiciau grav interesele consumatorilor, motiv pentru care au fost aplicate atât sancţiuni importante, dar şi măsuri de remediere a deficienţelor. Am început să primim sesizări referitoare la diferite nereguli în acest domeniu şi se pare că pot exista încă practici comerciale incorecte, motiv pentru care am decis ca la nivelul C.R.P.C. R.C. (Braşov) să se constituie o echipă de comisari care se vor ocupa doar de acest domeniu şi vor coordona activitatea comisarilor din judeţele subordonate desemnaţi să desfăşoare activităţi similare", a scris Susanu, potrivit AGERPRES.
Comisarii special desemnaţi analizează modul în care furnizorii de energie electrică au informat consumatorii referitor la ofertele lor, verifică eventualele practici comerciale incorecte, potenţialele clauze abuzive din contractele acestora cu persoanele fizice, modul în care oferă acces consumatorilor la informaţiile de interes, precum şi posibilitatea în care consumatorii pot intra în legatură directă cu reprezentanţii societăţilor.
"Este extrem de important ca fiecare consumator să poată fi informat corect şi complet, dar, conform unor sesizări, în unele cazuri, acest lucru este imposibil; spre exemplu, un consumator ne-a sesizat faptul că a încercat sa contacteze telefonic în mod repetat agentul economic care îi furnizează energie, dar, chiar dacă a aşteptat şi peste o ora la telefon, nimeni nu a răspuns", a arătat Susanu.
El a ataşat o poză în care se vede că un consumator a aşteptat la telefon o oră şi 14 secunde, după ce a apelat numărul 021 9977, numărul de informaţii al companiei Enel.
Citește mai mult pe AGERPRES.
Imagine cu caracter ilustrativ, ziare.com