ANRE a anunțat, la finalul acțiunii de control desfășurate la societatea Distribuție Energie Electrică România S.A. (în zona de competență a fostei Societăți de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord), că societatea a fost a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 155.000 lei, dispunându-se, totodată, măsuri și termene de conformare în vederea remedierii situațiilor neconforme constatate.
Verificările au urmărit respectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la rețelele de energie electrică.
Potrivit ANRE, “în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul de distribuție a stabilit incorect soluții de racordare generând, astfel, costuri suplimentare pentru prosumatori; a furnizat prosumatorilor, prin intermediul paginii de internet, informații incomplete privind documentația necesară racordării la rețeaua de energie electrică; a completat incorect conținutul Avizelor Tehnice de Racordare (ATR) și al Certificatelor de Racordare (CR)”.
Prosumatorii, definiţi în Legea 220/2008 sunt consumatorii de energie electrică (Legea nr. 123/2012 pune semnul egal între consumatori şi clienţi finali în art. 3 pct. 13 din legea sus-menţionată) persoane fizice sau juridice care îndeplinesc simultan, următoarele condiții:
- deţin instalaţii de producere a energiei electrice sau instalaţii de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare
- activitatea lor specifică nu este producerea energiei electrice, respectiv în cazul persoanelor juridice nu trebuie să existe cod CAEN aferent producerii de energie electrică definit în cadrul activităţii principale, iar persoanele fizice autorizate nu trebuie să presteze activităţi de producere a energiei electrice. În cazul persoanelor fizice fără activităţi economice este indicat ca puterea instalată a capacităţii de producere existente sau care se va instala să nu fie mai mare decât puterea aprobată pentru consum existenta pe avizul de racordare deoarece exista riscul de a se considera că desfăşoară o activitate economică şi i se acordă un ajutor de stat
- consumă, pot stoca şi vinde energia electrică produsă din surse regenerabile de energie produsă în clădirile lor, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidenţială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în acelaşi sistem de distribuţie închis, cu condiţia ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activităţi să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară. (art. 2 lit. x1 din Legea nr. 220/2008).
Sursa foto: anre.ro