Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor susţine că aplicarea măsurii de amânare a plăţii ratelor trebuie menţinută către o categorie cât mai largă de consumatori, ale căror venituri au fost afectate de pandemia de coronavirus.
"Restrângerea aplicării în funcţie de anumite sectoare de activitate este riscantă, întrucât pot exista excluderi subiective ori omisiuni în cuprinsul actului normativ, iar dintr-o altă perspectivă, indiferent de domeniul de activitate, consumatorii pot suferi diminuări de venituri ca urmare a pandemiei de coronavirus. Pe cale de consecinţă, opinăm că trebuie menţinut cadrul actual de destinatari cuprins în OUG 37/2020", relevă Credere într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
Totodată, Asociaţia a solicitat autorităţilor prelungirea măsurii de amânare a plăţii ratelor pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, redimensionarea costurilor suportate de către împrumutaţi pentru anumite categorii de credite precum şi menţinerea cadrului extins al beneficiarilor. Credere pledează pentru sistarea evacuărilor din locuinţe pentru debitorii aflaţi în faza de executare silită şi conferirea de atribuţii către Autoritatea Naţională de Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru a verifica, respectiv sancţiona, aspecte care ţin de implementarea măsurii de amânare a plăţii ratelor.
Citește mai mult pe AGERPRES.
Imagine cu caracter ilustrativ, newsit.ro.