Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că a amendat cu 2,01 milioane lei companiile Hidroelectrica, Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, pentru nerespectarea reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de energie electrică.
"Având în vedere sesizările primite din partea consumatorilor, ANRE a demarat şi a finalizat acţiunile de control desfăşurate la furnizorii de energie electrică. Au fost verificate următoarele aspecte: modul de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie (call-center); respectarea obligaţiei de a comunica solicitantului, în scris, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii, a unei oferte privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială; respectarea obligaţiei de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice în termen de maximum 5 zile de la data transmiterii de către clientul final a documentelor necesare", se arată într-un comunicat de presă al ANRE.
S-au constatat nerespectări ale reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de energie electrică şi au fost aplicate sancţiuni după cum urmează:
-Furnizorul Hidroelectrica a fost sancţionat cu amenda contravenţională în valoare de 410.000 lei pentru: nerespectarea în totalitate prevederilor legale privind modul de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie (call-center); nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială; nerespectarea termenului de cinci zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice;
-Furnizorii Electrica Furnizare şi E.ON Energie România au fost sancţionaţi fiecare cu amendă contravenţională în valoare de 400.000 lei pentru: nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială; nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice;
-Furnizorii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au fost sancţionaţi fiecare cu amendă contravenţională în valoare de 400.000 lei pentru nerespectarea termenului de cinci zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice.
"ANRE va continua să deruleze acţiuni de control pe măsură ce ne vor fi sesizate şi alte posibile încălcări ale reglementărilor incidente procesului de liberalizare şi nu numai", arată autoritatea.
Imagine cu caracter ilustrativ, cursdeguvernare.ro.