Institutul Național de Statistică a publicat, luni, un raport privind principalele resurse de energie primară, document care include date și despre evoluția consumului de energie electrică, la nivel național. Singurele valori în creștere sunt în dreptul iluminatului public, în timp ce consumatorii casnici și chiar cei industriali au reușit să reducă valorile cu câteva procente.
Potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică, în primele nouă luni ale anului, resursele de energie primară au scăzut cu 1,8%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,3% față de perioada ianuarie – septembrie 2021.
“Principalele resurse de energie primară, în perioada 1.I-30.IX.2022, au totalizat 24828,0 mii tone echivalent petrol1 (tep), în scădere cu 443,6 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Producţia internă a însumat 13140,3 mii tep, în scădere cu 619,0 mii tep(-4,5%) faţă de perioada 1.I-30.IX.2021, iar importul a fost de 11687,7 mii tep, în creștere cu 175,4 mii tep (+1,5%). În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 48051,2 milioane kWh, în scădere cu 2133,5 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021. Producţia din termocentrale a fost de 15901,6 milioane kWh, în scădere cu 192,0 milioane kWh (-1,2%). Producţia din hidrocentrale a fost de 10745,2 milioane kWh, în scădere cu 3442,7 milioane kWh (-24,3%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8064,7 milioane kWh, în scădere cu 177,2 milioane kWh (-2,1%)”, precizează raportul.
Creșteri au fost înregistrate, în schimb, la producţia din centralele electrice eoliene (5395,7 milioane kWh, în creștere cu 826,1 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent) și de energie solară produsă în instalaţii fotovoltaice (1507,4 milioane kWh, în creștere cu 53,1 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021).
Aceleași document consemnează date privind consumul final de energie electrică care în această perioadă a fost de 39127,1 milioane kWh, cu 5,7% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021. Din datele prezentate de INS reiese că, în economie, în primele luni ale anului, consumul a scăzut cu 4,9%, iar cel al populației a scăzut cu 8,1%. În schimb, la capitolul iluminat public s-a înregistrat o creștere cu 3,2%,
Exportul de energie electrică a fost, potrivit INS, de 5111,2 milioane kWh, în creștere cu 424,6 milioane kWh.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!