Restricţiile impuse de autorităţi după data de 15 mai în domeniul transportului de persoane vor genera creşteri substanţiale ale costurilor transportatorilor, care ar putea avea ca efect triplarea preţului biletelor pentru călători, în lipsa unor subvenţii de la stat, se menţionează într-un comunicat remis luni de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), citat de AGERPRES.
"Restricţiile impuse de autorităţi (după 15 mai, n.r.) vor genera creşteri substanţiale ale costurilor, care nu pot fi suportate de transportatori decât cu riscul falimentului. O astfel de situaţie ar genera haos în România, pentru că nu ar mai funcţiona transportul interjudeţean, judeţean", se precizează în comunicatul COTAR.
Astfel, regulile de distanţare pe care le propune Guvernul pentru perioada de după 15 mai creează mai multe probleme transportatorilor de persoane, care deja au probleme financiare după două luni de carantină, susţine organizaţia: "(…) distanţarea persoanelor, conform regulilor impuse de pandemie, ar însemna scăderea încasărilor cu două treimi, pentru care transportatorii de persoane au nevoie de sprijin financiar", se menţionează în comunicatul COTAR.
Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu, a atras atenţia că noile măsuri impuse de Guvern pot face ca preţul biletului pentru călători să crească de trei ori, în lipsa subvenţiilor statului.
Transportatorii avertizează că noile măsuri vor avea ca efect fie înjumătăţirea volumului de călători transportaţi, fie creşterea de către firmele de transport a numărului de autocare şi microbuze.
Organizaţia solicită înlocuirea noilor măsuri anunţate în domeniul transportului de persoane cu un set de măsuri mai permisive.
Potrivit sursei citate, organizaţia transportatorilor consideră că noile restricţii vor încuraja activitatea ilegală de transport rutier de persoane.
" (...) vor exista probleme şi cu fluxurile de călători care nu pot fi preluate cu acelaşi număr de autocare şi microbuze, dar care vor circula la capacitate diminuată cu mai mult de jumătate. Această situaţie ar readuce în actualitate fenomenul pirateriei - sau 'ia-mă nene' -, astfel încât ne vom întoarce înapoi în timp, cu 30 de ani. Nu ar trebui să uităm că fenomenul 'ia-mă nene' a stat la baza cazului Caracal, iar numărul victimelor transportatorilor clandestini este mult mai mare, în statisticile Poliţiei", avertizează COTAR.
Imagine cu caracter ilustrativ, primarph.ro.