Bacșișul va apărea pe bonul fiscal și va fi impozitat. Klaus Iohannis a promulgat legea

bacșișul pe bonul fiscal
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii potrivit căreia bacșișul va trebui menționat pe bonul fiscal, iar acest tip de venit va fi impozitat.

 

Decretul semnat vineri promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, adoptată de Parlament la începutul lunii decembrie.

Operatorii economici vor avea obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

Prevederile ar urma să intre în vigoare, potrivit prezentei legi, de la 1 ianuarie 2023.

Nerespectarea noilor reglementări va fi sancționată cu amenzi între 2.000 și 4.000 de lei.

Inițiativa devine lege la câțiva ani după promovarea acestei idei și o tentativă eșuată de a fi pusă în aplicare.

 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto cu caracter ilustrativ (ziarulunirea.ro)

 

 

Image