Noi soiuri de usturoi, spanac, dovleac, castravete şi alte legume obținute la BRGV Buzău sunt omologate, brevetate și înscrise în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România și în Catalogul European.
Acestea oferă cultivatorilor și consumatorilor posibilitatea de a utiliza resursa genetică autohtonă, de calitate, adaptată la condițiile pedoclimatice ale țării noastre. Noile soiuri sunt dezvoltate pentru a asigura producții ridicate și de calitate, destinate consumului în stare proaspătă și industrializării.
Omologarea unui soi nou reprezintă recunoașterea oficială a valorii sale biologice și economice şi este esențială pentru protejarea patrimoniului vegetal și pentru asigurarea diversității culturilor agricole, contribuind astfel la siguranța și securitatea alimentară și la conservarea biodiversității, informează BRGV Buzău.
Noile soiuri sunt: usturoiul DANUBIUS, spanacul verde urcător LUDOVIC, dovleacul de ceară RECORD, salata iute BLANDIANA, castravetele amar AMIRAL, susanul sălbatic CARMINA, mazărea de grădină PONTICA, bobul BASARAB, măcrișul LORD şi tomata de camp VALAHIA.
Noile soiuri omologate sunt disponibile pentru fermieri și cultivatori începând cu anul 2025.