Tino Brașov, cea mai veche fabrică de încălțăminte din România, s-a închis, iar terenul ar fi promis unui dezvoltator imobiliar.
Istoria fabricii începe în 1862 ca atelier de pielărie și tăbăcărie al familiei Scherg, scrie Profit.ro. La momentul privatizării, în 1994, fabrica avea circa 2.000 de angajați, în 2019 mai avea 200, iar anul trecut mai avea circa 80 de salariați.
Pe site-ul fabricii se precizează că unitatea produce 50.000 de perechi pe lună, din toată gama de încălțăminte pentru copii, adolescenți și adulți, mărimi de la 18-45. Tino colabora cu branduri precum Igi-Imac, Decathlon, Skandia, Exportacc, Bonis (Pentru Tommy Hilfiger) sau Boche.
Zarea ar putea deschide o fabrică nouă în Prahova, cu peste 100 de angajaţi
Acționarii fabricii au semnat o scrisoare de intenție cu o firmă deținută de investitorii belgieni Jan Demeyere și Didier Balcaen, fondatorii dezvoltatorului imobiliar belgian Speedweel, prin care au promis vânzarea proprietății din Brașov și, mai recent, au decis aprobarea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare după ce potențialul cumpărător va parcurge un proces de due diligence juridic, cadastral și tehnic (inclusiv de mediu și urbanism). Până la data încasării integrale a prețului, proprietarii fabricii au decis să mențină o ipotecă pe teren, se precizează în documentele analizate de Profit.ro.
Citiți mai multe pe Pofit.ro.