VIDEO 🎦 Cel mai mare rezervor de țiței din România a fost pus în funcțiune în apropiere de Ploiești. Investiția se ridică la peste 23 de milioane de euro

rezervor omv petrom
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

OMV Petrom a pus în funcțiune cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România, la rafinăria Petrobrazi. Acesta beneficiază de un sistem de izolare sub forma unui dom de aluminiu, cel mai mare din țară, datorită căruia, potrivit datelor furnizate de companie, emisiile de vapori sunt reduse cu 98%.

OMV Petrom a pus în funcțiune cel mai mare rezervor de țiței din România, pe platforma rafinăriei Petrobrazi, de lângă Ploiești. Rezervorul a fost proiectat și construit conform celor mai recente standarde în domeniu, pentru o siguranță sporită în utilizare. Rezervorul are pereți dubli și fund dublu, capac tip dom din aluminiu și capac plutitor interior pentru reținerea emisiilor de vapori. Construcția acestuia a durat circa 2 ani, iar investițiile în proiect au depășit 23 de milioane de euro, potrivit detaliilor tehnice furnizate de companie într-un comunicat de presă transmis astăzi.

„Construcția noului rezervor de țiței reprezintă un nou proiect important finalizat cu succes pe platforma Petrobrazi, alături de instalarea noilor camere de cocsare și de alte proiecte de modernizare. Toate aceste investiții întăresc capacitatea noastră de a asigura o bună funcționare a rafinăriei în condiții de siguranță și de a asigura stocurile de carburanți necesare pentru aprovizionarea pieței din România și din regiune.

Proiectul are o componentă importantă de mediu prin reducerea aproape de zero a emisiilor de vapori”, spune Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing. 

Rezervorul este mai înalt decât o clădire cu 10 etaje, are o capacitate totală de 60.000 de metri cubi și poate stoca materia primă pentru echivalentul a 1,2 milioane de plinuri de carburant.  

Domul de aluminiu, cea mai mare structură de acest tip din România, este o construcție impresionantă, cu o greutate de 53 de tone și o înălțime de 15 metri. Ridicarea domului pe poziție s-a făcut utilizând, în premieră în România, un sistem pneumatic format din 28 dispozitive de ridicare, acționate centralizat.

Construcția rezervorului a fost finalizată la sfârșitul anului trecut, iar testarea acestuia a avut loc la începutul acestui an.

Din cele peste 2 miliarde de euro investite de OMV Petrom, din 2005 până în prezent, la Petrobrazi, o treime reprezint fonduri direcționate către măsuri de reducere a impactului asupra mediului, se mai arată în comunicatul companiei.

 

 

 

 
 

Image