Zeci de angajatori din Prahova sunt pregătiți să recruteze personal, astăzi, la Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM la Ploiești și Câmpina. Astfel de evenimente au loc, simultan, și în alte zeci de localități din țară, Bursa ANOFM fiind considerată cel mai mare târg de job-uri din România.
„Târgul se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă. Participarea la acest eveniment este gratuită atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori”, au transmis reprezentanții AJOFM.
Bursa locurilor de muncă ANOFM va avea loc vineri, pe 17 mai. Este cel mai mare târg de job-uri din țară
La Ploiești, ofertele de serviciu pot fi studiate în cadrul târgului care se derulează la Palatul Culturii, iar la Câmpina Bursa are loc la Casa Tineretului.
„Această acțiune reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale sau în ultimă instanță să se (re)orienteze profesional spre ocupații cu mai mari posibilități de angajare pe termen mediu și lung”, au mai precizat reprezentanții AJOFM Prahova.