Comisia Europeană a propus luni alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România care au fost afectaţi de fenomene climatice nefavorabile excepţionale în primăvară şi la începutul verii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Potrivit Agerpres, Comisia a propus alocarea a 21,6 milioane de euro României, 10,9 milioane de euro Bulgariei, 46,5 milioane de euro Germaniei, 3,3 milioane de euro Estoniei şi 37,4 milioane de euro Italiei.
Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste ţări care şi-au pierdut o parte din producţie şi, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate luni reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectaţi, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale.
Odată adoptate, autorităţile naţionale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 şi să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali. Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plăţile defalcate pe lună până la sfârşitul lunii aprilie şi nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat. Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenţei şi supracompensarea.
Potrivit sursei citate, propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a pieţelor agricole din 7 octombrie.
Comisia Europeană deblochează 1,7 miliarde de euro pentru România
Sursă foto https://depositphotos.com/ro/