Consiliul Concurenței a luat la ochi firmele care asigură servicii arhivistice, inclusiv în urma sesizărilor de la Ministerul Muncii

Consiliul Concurenței servicii arhivare
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pentru fixarea prețurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetățenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor.

Autoritatea de concurență a anunțat, marți, că are indicii potrivit cărora o serie de firme active pe această piață și-ar fi „coordonat comportamentul comercial prin acces la informații sensibile (tarife, cheltuieli indirecte și marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România (PIAFER)”.

Unele indicii care au stat la baza declanșării investigației au fost transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, arată sursa cittaă.

„În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile PIAFER și ale companiilor Arhivatorul CBMS SRL, Danielle Digital SRL, Viltehnica SRL, Stefadina Comserv SRL, Uberum SRL, SDA - Servicii De Depozitare Și Arhivare SRL și Global Archive Management SRL.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, au precizat reprezentanții autorității de concurență, arătând că legislația în vigoare interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

 

 

Image