De sâmbătă, 10 octombrie, restricții suplimentare vor fi aplicate și la Breaza, ca urmare a depășirii pragului de 1,5 cazuri active la 1.000 de locuitori.
"Începând din data de 10.10.2020, pentru orașul Breaza, din județul Prahova, în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, se decide: limitarea la maximum 50% din capacitate (cu asigurarea unei distanțe de minimum doi metri între mese și participarea a maximum șase persoane la o masă dacă sunt familii diferite, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația în vigoare) a activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; a activității restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum și limitarea la maximum 50% din capacitate, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația în vigoare, a activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Breaza va identifica operatorii economici care desfășoară activitățile precizate mai sus și le va aduce la cunoștință dispozițiile acestei hotărâri", a decis, vineri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Sursa foto: drumliber.ro