La inţiativa Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT Prahova), staţiunile montane Sinaia, Buşteni şi Azuga au găzduit, săptămâna trecută, o nouă ediție a “Criteriului primei zăpezi”, “cel mai important eveniment de business din industria ospitalităţii autohtone”, așa cum îl descriu organizatorii. “Infotripul «Criteriul primei zăpezi » reprezintă un eveniment iniţiat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova şi realizat cu sprijinul Autorității Naţionale pentru Turism, membrilor asociației, autorităţilor locale şi antreprenorilor din domeniul turismului din cele 3 staţiuni vizate. Infotripul face parte din caravana «Vacanţă în ţara mea» a Federaţiei Asociaţiilor pentru Promovarea Turismului din România, a cărui membru fondator este și asociația din Prahova şi care îşi doreşte să promoveze cele mai importante destinaţii din ţară”, mai precizează comunicatul transmis pe aceastsă temă.
Aflat la ediția a III-a, evenimentul a prezentat unei delegații de 20 de agenți de turism și jurnaliști din Republica Moldova Valea Prahovei ca destinație pentru sporturile de iarnă și nu numai. Delegația a vizitat cele 3 domenii schiabile, peste 20 cele mai importante unitați de cazare și importante obiective turistice din stațiunile Sinaia, Bușteni și Azuga.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT Prahova) constituie un parteneriat public privat înfiinţat în 2008 la iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) alături de alţi şase membri importanţi din Judeţul Prahova. În prezent asociatia are 10 membri. Misiunea organizaţiei este dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din zona turistică Prahova, atât în ţară cât şi în străinatate.